Daune record după o infecţie spitalicească. Pacientul a obţinut 150.000 de euro de la un spital din Neamţ

0
Publicat:

Daune record după o infecţie nosocomială au fost decise de o instanţă judecătorească, pacientul din Neamţ obţinând despăgubiri în valoare de 150.000 de euro. Iniţial, ceruse daune mult mai mari.

Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț FOTO Arhiva Adevărul
Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț FOTO Arhiva Adevărul

După câţiva ani de procese, un pacient în etate de 39 de ani, care a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ în urma unui accident rutier, a câştigat litigiul cu unitatea sanitară, unul început în 2019, primind despăgubiri pentru că s-a infectat cu stafilococ auriu, necesitând tratament suplimentar.

Cazul a fost pe rolul magistraţilor de la Tribunalul Neamţ, petentul susţinând că, în perioada internării la ortopedie, în anul 2015, a căpătat o infecţie nosocomială, fiind nevoit să se trateze şi la Târgu Mureş. Au fost stabilite daune de 200.000 euro, sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bacău şi pretenţiile au fost scăzute la 150.000 de euro.

După cum a declarat Alexandru Filimon, citat fiind de „Mesagerul de Neamţ.ro“, daunele au fost achitate. Tribunalul Neamţ a considerat că acţiunea în justiţie a fost întemeiată, nemţeanul contactând o infecţie nosocomială în spitalul unde ajunsese, în decembrie 2015, după un accident rutier, cu o mână şi un picior rupte.

În timpul spitalizării, analizele au arătat că era infectat cu Staphylococcus aureus, fiind externat fără să fi fost vindecat de infecţie şi fără să i se fi prescris un tratament adecvat. După un an şi jumătate, reclamantul s-a internat la Spitalul Clinic Târgu Mureş, alte investigaţii confirmând prezenţa stafilococului.

Medicii au reuşit să vindece infecţia, dar au mai fost necesare două internări. Concluzia a fost că tratamentul care-i fusese administrat la Piatra Neamţ nu fusese tocmai adecvat, folosindu-se un antibiotic mediu, ceea ce nu era recomandabil, pentru că a determinat reacţia bacilului, care a devenit mai rezistent.

În instanţă, reprezentanţii pârâtei au detaliat procedurile medicale la care a fost supus pacientul. S-a argumentat că susţinerile acestuia erau eronate, pe motiv că stafilococul auriu este o bacterie care se întâlneşte în mod normal în organismul uman, fiind prezent la aproximativ o treime din populaţie şi că el ar fi venit la spital având deja contactată infecţia nosocomială.

Un raport medico-legal, realizat de IML Iaşi, a contrazis această posibilitate, iar instanţa a concluzionat că pacientul a avut de suferit din cauza infecţiei din spital „cu certe consecinţe negative asupra modului său de viaţă. Durerile fizice şi intervenţiile medicale pentru înlăturarea consecinţelor lor generează, de asemenea, suferinţe psihice“.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite