Cutia milei furată cu tot cu bani din schitul Vovidenia de la Vănători Neamţ
0Hoţul a fost prins de poliţişti la scurt timp după furt. Acesta scăpase de cutia milei după ce a aruncat-o la un tomberon de gunoi, dar nu a apucat să cheltuie banii adunaţi după liturghia de duminică.
Poliţiştii au fost sesizaţi despre furt duminică după amiază, în jurul orei 15.00. Cel care a anunţat secţia de poliţie rurală din Târgu Neamţ le-a spus agenţilor că a dispărut cutia milei din interiorul schitului Vovidenia din comuna Vânători Neamţ.
„În urma anchetei, poliţiştii l-au depistat pe Ionel Neculae, de 35 de ani, din municipiul Moreni, judeţul Dâmboviţa care avea asupra sa suma de 596 de lei. Cutia milei a fost găsită aruncată la un cos de gunoi", a precizat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar hoţul riscă între 3 şi 15 ani de puşcărie.