Cum a ajuns judeţul Neamţ să fie reprezentat în guvern. Ministrul Ilan Laufer a intrat în organizaţia PSD Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Ilan Laufer (dreapta) primit în organizaţia PSD Neamţ FOTO: Facebook
Ministrul Ilan Laufer (dreapta) primit în organizaţia PSD Neamţ FOTO: Facebook

Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, s-a înscris în organizaţia PSD Neamţ. Demnitarul a fost primit în filiala judeţeană după votul membrilor din Biroul Politic.

Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri a fost prezentat sâmbătă, 14 iulie, de conducerea PSD Neamţ drept cel mai nou membru al organizaţiei judeţene. 

„Am avut un Birou Politic judeţean în care am votat primirea în organizaţia PSD Neamţ a domnului ministru Ilan Laufer. Eu am convingerea că venirea sa va aduce un mare plus pentru organizaţia judeţeană şi proiecte foarte importante pe care CJ Neamţ şi administraţiile locale le vor implementa vor fi sprijinite aşa cum trebuie de Guvernul României. Personal sunt extrem de fericit pentru că am făcut o achiziţie foarte importantă pentru organizaţia judeţeană“, a declarat preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene.   

Unul din cei mai bogaţi membri ai guvernului s-a declarat pe jumătate moldovean şi a insistat pe legătura pe care o va avea cu judeţul Neamţ după primirea în organizaţia PSD:

„Venirea mea în organizaţia PSD Neamţ nu va fi doar formală. Voi fi activ şi vă spun de acum că îmi doresc să ajung în toate organizaţiile în următoarea perioadă, în funcţie de agenda mea. Vin în organizaţia din Neamţ foarte bucuros, mă bucur că sunt, sincer vă spun, mai ales că sunt jumate moldovean. Lucrul ăsta mă face să mă simt ca acasă“

Între proiecte anunţate pentru perioada imediat următoare, Ilan Laufer a vorbit de înfiinţare în fiecare judeţ care nu dispune de aşa ceva, de parcuri  industriale, începând chiar cu judeţul Neamţ. 

„O prioritate este dezvoltarea unui parc industrial în fiecare dintre judeţele care în acest monment nu au parc industrial şi dezvoltarea unui incubator de afaceri pentru dezvoltarea start-up-urilor în România. Unul din cei mai mari investitori, o copanie românească va ajunge astăzi la Piatra Neamţ ca să verifice două potenţialelocaţii de dezvoltare. Este chiar un investitor interesat să dezvolte un parc industrial în Piatra Neamţ“, a mai precizat ministrul Ilan Laufer.  

Conform declaraţiilor făcute de preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, Ilan Laufer ar putea primi în scurt timp funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene de partid. 

Ilan Laufer are 33 de ani, s-a născut la Bucureşti, dar a trăit şi în Israel.  

Cine este Ilan Laufer, desemnat ministru pentru Mediul de Afaceri: unul dintre cei mai bogaţi membri ai cabinetului Tudose

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite