Ce se întâmplă cu unicul pacient supravieţuitor după tragedia de la Spitalul din Piatra-Neamţ

0

Potrivit medicilor, pacientul se simte mai bine şi sunt semne că se va vindeca de Covid. Din lotul de 6 pacienţi transferaţi de Neamţ la Iaşi, după devastatorul incendiu de la ATI, cinci au murit. Alţi 10 oameni au pierit în flăcări.

Vin veşti bune de la Spitalul Covid-19 de la Leţcani, Iaşi. Singurul pacient supravieţuitor al tragediei de la ATI Piatra Neamţ a ieşit, duminică, 29 noiembrie, de la Terapie Intensivă, unde era internat din cauza coronavirusului, transmite Mediafax.

Acesta fusese în ultima vreme (mai exact din 15 noiembrie, a doua zi de la incendiul devastator de la Neamţ) internat la secţia exterioară Leţcani, din Iaşi.

Pacientul este, în prezent, internat într-o secţie de bolnavi confirmaţi cu COVID-19, se simte mai bine, este stabil, dar este în continuare sub supraveghere medicală.

Vă reamintim că şase pacienţi aflaţi într-un salon alăturat celui unde a avut loc incendiul de la ATI Piatra Neamţ (unde au ars de vii 10 oameni) au fost transferaţi la Spitalul de la Leţcani, ei având COVID. Cinci dintre ei au murit între timp.

Vă recomandăm şi:

 Incendiu în Sectorul 3 al Capitalei. Pompierii acţionează cu 9 autospeciale de stingere - VIDEO

Mesaj impresionant către soţia medicului-erou de la Neamţ, de la colegii acesteia. „Trebuie să rămâi tare!” 

Piatra Neamţ


Ultimele știri
Cele mai citite