Atmosfera medievală reînviată la Cetatea Neamț cu festivalul de lăută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima ediție a festivalului s-a desfășurat în incinta Cetății Neamț
Prima ediție a festivalului s-a desfășurat în incinta Cetății Neamț

Menestreli din Iași, Timișoara și Hunedoara vor participa la cea de-a ediție a manifestării găzduite de unica fortificaţie medievală păstrată și restaurată din Moldova. Timp de trei zile, în cetate vor fi organizate spectacole de teatru, scenete şi animaţie pentru copii, Comedia dell'arte.

Festivalului de laută din Cetatea Neamț va începe de la ora 15.00 la pensiunea La Cetate situată la baza Culmii Pleșului pe care este ridicată Cetatea Neamț.

Manifestarea este deschisă atât pleiadei noi de lautiști din România, dar și unor instrumentiști ce s-au asociat lăutei (harpă celtică, vihuela). 

„Proiectul educațional își propune să promoveze acest instrument mai puțin cunoscut în România, cât și sensibilizarea instituțiilor de învățământ muzical din România în vederea introducerii acestuia în studiul curent", se arată în comunicatul Alianţa Centrelor Culturale  Petre Țuțea.

Proiectul serilor de artă medievală s-a defășurat în ultimii 7 ani în 4 sit-uri medievale din Țara de Sus a Moldovei.

De vineri și până duminică, publicului îi sunt propuse spectacole de teatru, scenete şi animaţie pentru copii, Comedia dell'arte, teatru de păpuşi, ateliere de confecţionare de păpuşi tradiţionale şi panarame, spectacole folclorice și dansuri tradiţionale.

Proiectul este conceput spre a iniţia organizarea - prin atragerea de fonduri şi susţinere mediatică - de tabere de igienizare şi conservare a unor situri medievale din judeţul Neamț, prin angrenarea de tineri voluntari.

Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite