VIDEO Ovidiu Silaghi, fostul ministru al transporturilor, audiat mai bine de patru ore la DNA Oradea, în celebrul dosar Govor: „Deja, de luni, e plan cincinal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Silaghi a sat declaratii mai bine de patru ore
Ovidiu Silaghi a sat declaratii mai bine de patru ore

Ovidiu Silaghi, fostul ministrul al Transporturilor, a fost audiat de către procurorii DNA Oradea în dosarul fostului preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, acuzat de procurori de şantaj şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la AJFP.

Ovidiu Silaghi a ajuns la sediul DNA Oradea cu câteva minute înainte de ora 11,00, fiind  audiat ca martor în dosarul în care preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, este acuzat de fapte de corupţie.

Mai bine de patru ore a dat declaraţii în faţa anchetatorilor. Întrebat de jurnalişti dacă l-a ajutat Mircea Govor să scape de ancheta DNA care îl viza prin obţinerea imunităţii de parlamentar, Silaghi a răspuns: “Nu, imunitatea nu o dă acordă Mircea Govor în România, din câte ştiu eu, dar probabil ştiţi şi dvs.” 

De asemenea, întrebat fiind dacă  a intervenit pe lângă Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor, Silaghi a afirmat: “Dânsul este un bun prieten de-al meu şi nu am intervenit la domnul Chiţoiu.” 

Totodată, întrebat cum a fost întâlnirea cu procurorii şi ce l-au întrebat aceştia, Silaghi a precizat că a fost audiat în calitate de martor.

 "Niciodată nu-i plăcut (întâlnirea cu procurorii (n.red.). Nici măcar necesar, câteodată. Am avut calitatea de martor. Nu am spus decât ceea ce am fost întrebat. Niciodată nu este bine să răspunzi la întrebări care nu ţi se spun (...) M-au întrebat doar legat de Satu Mare, de Consiliul Judeţean Satu Mare şi de relaţiile politice din Satu Mare”, a afirmat Silaghi. 

De asemenea, întrebat la ce se mai aşteaptă pentru viitorul apropiat în legătură cu problemele sale cu justiţia, Silaghi a răspuns că în România nu se mai pot face planuri decât pe două zile. “Ce se mai poate întâmpla? Vedeţi că planul pe termen în România e de două zile. Ce se mai întâmplă în următoarele luni, de unde să ştiu? Deja, de luni, e plan cincinal”, a mai spus Silaghi. 

Ovidiu Silaghi la DNA Oradea

Numele lui Ovidiu Silaghi a fost pomenit atât de Mircea Govor, cât şi de preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, în discuţiile privind împărţirea posturilor de conducere la Fiscul din Satu Mare.

Silaghi a ajuns la sediul DNA însoţit de Claudiu Sulea, şeful de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef. Întrebat de jurnalişti de ce a fost chemat de procurori la sediul DNA, Silaghi a declarat sec că „O să aflu”

Potrivit referatului în baza căruia procurorii DNA au cerut în luna decembrie a nului trecut arestarea fostului preşedinte al PSD Satu Mare, ”Mircea Govor îi reaminteşte lui Andrei Dolineaschi să nu uite de antifraudă, dovadă că liderul politic era extrem de interesat să îşi numească persoane obediente şi în această structură nou înfiinţată (Direcţia Generală Antifraudă). La data de 12.09.2013, Govor Mircea, după ce s-a întâlnit la Ministerul Dezvoltării cu Liviu Dragnea, a purtat o discuţie extrem de relevantă cu Andrei Dolineaschi, acesta din urmă arătând că a vorbit cu cei din conducerea ANAF în legătură cu numirile la finanţe, aceştia garantându-i ”că se rezolvă”. De asemenea, pentru a evita să abordeze chestiuni compromiţătoare prin telefon, numitul Dolineaschi Andrei i-a transmis lui Govor prin intermediul deputatului PSD Satu Mare, numitul Petric Octavian, ce trebuie să facă ”ca să deblocheze situaţia de acolo”, referindu-se la faptul ca Govor să ajungă la o înţelegere cu decidenţii din cadrul PNL Satu Mare (Ştef Adrian şi Ovidiu Silaghi), pentru a înainta conducerii ANAF o listă comună de propuneri pt. numiri în funcţiile vacante.

Ovidiu Silaghi la DNA Oradea

”La aceeaşi dată, Ştef Adrian a manifestat interes pentru numirea lui Toth Călin Ioan pe funcţia de trezorerier şef al AJFP Satu Mare, intenţie ce nu s-a concretizat, pe funcţia respectivă fiind numită ulterior numita Kotai Maria. Nemulţumit de această numire, Ştef Adrian a luat legătura cu numita Barbul Mona Carla (persoană care în octombrie 2013 a fost numită director executiv interimar în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Cluj, la intervenţia pe care numitul Silaghi Ovidiu, Ministrul Transporturilor la acea vreme, ar fi făcut-o pe lângă Chiţoiu Daniel), căreia i-a comunicat că va încerca să ia legătura în acest sens cu ministrul Finanţelor Publice de la acea vreme, numitul Chiţoiu Daniel (membru PNL), prin intermediul directorului său de cabinet, numitul Vulpescu Dumitru Remus.

În acest sens, Ştef Adrian Mihai l-a contactat telefonic pe Vulpescu Dumitru Remus, care l-a asigurat că a transmis doleanţa sa în legătură cu numirea lui Toth Călin ”mai departe”, adică factorilor decidenţi din cadrul ANAF, respectiv ministrului Finanţelor Publice. În continuare, Ştef Adrian îşi exprimă nemulţumirea în legătură cu faptul că propunerile cu persoanele afiliate politic ce urmează să ocupe funcţii de conducere (fie din PSD, fie din PNL) în cadrul nou constituitei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare trebuie trimise de Mircea Govor pe mail lui Andrei Dolineaschi (secretar general PSD), fapt pe care Ştef Adrian îl consideră inoportun, atâta vreme cât ministrul de Finanţe este membru PNL.

Ovidiu Silaghi la DNA Oradea

Astfel, cei doi interlocutori au convenit ca listele cu persoanele agreate de PNL să fie trimise direct lui Vulpescu Dumitru Remus, urmând ca acesta să le redirecţioneze către ministrul finanţelor publice, respectiv conducerea ANAF.

Pe cale de consecinţă, există indicii rezonabile că numitul Ştef Adrian, sprijinit şi de către numita Papici Marcela (viceprimar al municipiului Satu Mare şi membru PNL la acea vreme), respectiv Ovidiu Silaghi, au înaintat la ANAF o listă proprie cu persoanele avute în vedere pentru ocuparea posturilor.

În perioada august – octombrie 2013, există indicii că Ştef Adrian a avut mai multe întâlniri atât cu ministrul finanţelor publice, cât şi cu preşedintele ANAF, Gelu Diaconu, ocazii cu care acesta şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea sa de vicepreşedinte PNL Satu Mare, respectiv de preşedinte al CJ Satu Mare, în vederea numirii unor persoane agreate în funcţii de conducere în cadrul AJFP Satu Mare”, se mai arată în referat.


Totodată, Mircea Govor s-a lăudat că l-a salvat pe Ovidiu Silaghi de închisoare, atunci când l-a primit în PSD şi l-a desemnat candidat la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor din 2014 într-un colegiu din Satu Mare.

Potrivit referatului procurorilor, Mircea Govor a impus pe listele PSD, cu ocazia desfăşurării alegerilor parlamentare parţiale din perioada mai-iunie 2014 pentru colegiul 2 Satu Mare, candidatura lui Ovidiu Silaghi (preşedinte al PNL Satu Mare la acea vreme), scopul urmărit de acesta fiind acela de a îngreuna urmărirea penală într-un dosar penal în care DNA solicitase ridicarea imunităţii parlamentare/europarlamentare a acestuia.

Aspecte relevante cu privire la această situaţie sunt redate într-o discuţie din 19.08.2014, menţionată în referatul DNA, în care Govor recunoaşte că l-a „salvat” pe Silaghi:
„GOVOR MIRCEA :— Ai văzut pe Ovidiu l-am salvat, l-am adus la PSD.
Domn : — Da.
GOVOR MIRCEA :— Astăzi era arestat.
Domn : — Nu.
GOVOR MIRCEA :— Nu, că nu! O avut mandat, cum adică!
Domn : — Da era nicăieri, vorba aia.
GOVOR MIRCEA :— Şi i-am întins o mână mă, care o fost duşmanul meu de moarte, mă! (…), eu puteam dansa aici cum am vrut şi îl puneam… să voteze invers.
Domn :— Şi aia se poate. Se putea, da!
GOVOR MIRCEA :— Şi puteam zice, bă ungurii îs majoritari acolo, bă asta s-o întâmplat ce să fac… nu sunt golan, mă!…l-am salvat. Şi nevastă-sa o avut atâta bun simţ şi m-am simţit bine şi o venit Ariana şi mi-o mulţumit. Chiar o zis, domnule, eşti corect! (…)”

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite