VIDEO Accident cumplit la o trecere cu calea ferată din Bihor. Martor: „Şoferul a depăşit coloana şi a intrat direct în faţa trenului“
0Un bărbat a murit, iar o femeie a ajuns la spital în după-amiaza zilei de vineri, 14 iunie, după ce maşina în care se aflau a fost izbită de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată din judeţul BIhor.
Potrivit martorilor, aflat la volanul unui autoturism Opel, şoferul a depăşit coloana de maşini care aştepta trecerea trenului, la o intersecţie cu calea ferată fără bariere, şi a trecut peste linii fără să se asigure.
Autoturismul condus de bărbat a intrat direct în faţa locomotivei, care l-a târât peste 100 de metri.
"Apelul a fost dat vineri, 14 iunie, la ora 15.57. Accidentul s-a produs pe drumul judeţean 764 F, în afara localităţii bihorene Finiş, unde un autoturism a fost acroşat de trenul care circula pe relaţia Vaşcău - Holod, la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Dinu.
Şoferul maşinii, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a fost găsit de medicii SMURD conştient între fiarele autoturismului, însă a intrat în stop cardio-respirator în momentul descarcerării. "A fost resuscitat mai bine de o oră şi 20 de minute, dar nu a răspuns la manevre. Avea leziuni grave, politraumatism toraco-abdominal, fracturi costale multiple", a declarat purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr. Dacian Juca.
Pasagera din maşină, o femeie în vârstă de 59 ani, a scăpat doar cu câteva leziuni uşoare. "Doamna a fost transportată la UPU, pentru investigaţii, dar nu are leziuni grave", a mai spus Juca.
Până la finalizarea cercetărilor la faţa locului, circulaţia rutieră şi cea feroviară au fost întrerupte.