Verdict în cazul unui adolescent care a condus băut o mașină furată și a lovit cu ea un polițist. De ce a scăpat băiatul

0
Publicat:

Tribunalul Bihor a pronunţat verdictul, după doi ani de deliberări, într-un proces pornit pe numele unui adolescent de 15 ani care a condus băut o mașină furată și a lovit în plin cu ea un polițist, rănindu-l grav.

Poliţistul orădean a zăcut trei săptămâni în comă. Foto: arhiva personală
Poliţistul orădean a zăcut trei săptămâni în comă. Foto: arhiva personală

Inculpat iniţial pentru ultraj sub forma tentativei de omor, furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului, tânărul ar putea scăpa de răspunderea penală căci acuzația i-a fost schimbată în vătămare corporală din culpă, ca şi cum ar fi provocat un accident banal.

Pe goană

Accidentul rutier s-a produs în noaptea de 10 spre 11 octombrie 2019, pe şoseaua de centură a Municipiului Oradea, unde adolescentul, Augustin Rostaş, conducea un Opel reclamat ca furat din Oşorhei, urmărit de poliţişti.

La câţiva kilometri de ei, un alt echipaj pregătise un baraj.  Când a ajuns la fața locului, șoferul Opelului a tras de volan pentru a trece pe contrasens şi a sărit peste bordura despărţitoare dintre sensuri, luându-l pe capotă pe agentul Octavian Popa de la Biroul Poliţiei Rutiere Oradea.

Poliţistul a fost târât 15 metri, iar roata din spate a maşinii i-a trecut peste picioare, fiind transportat în comă la spital. A stat mai bine de o lună, în trei spitale, şi alte 300 de zile în concediu medical. Nici azi nu şi-a revenit complet, având nevoie de încă două intervenţii chirurgicale.

Procesul

Băiatul a fost trimis în Arestul Poliţiei şi, o lună mai târziu, a fost trimis în judecată rapid, pe 31 octombrie 2019, pentru furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice, plus ultraj asupra unui poliţist aflat în misiune, infracţiune reţinută sub forma tentativei de omor, care în cazul unui adult e sancţionată cu închisoare până la 10 ani, iar când este comisă asupra unui poliţist are limitele de pedeapsă majorate cu o treime.

În timpul dezbaterilor, însă, pe 11 iunie 2020, judecătorul l-a eliberat din arest şi a decis să schimbe încadrarea juridică a acuzei principale, din tentativă de omor în vătămare corporală din culpă, pedepsită mult mai blând, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. În cazul noii acuzaţii din dosar, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani pentru infractorii adulţi (faţă de 10 ani, cum ar fi fost dacă ar fi rămas cea de ultraj prin tentativă la omor), iar pentru minori se reduce la jumătate, calculat de la data comiterii faptei.

Ca atare, Rostaş putea fi tras la răspundere penală doar până pe 11 aprilie 2022. însă procesul a fost mult mai lung. Dezbaterile s-au terminat pe 12 mai 2022, iar verdictul a fost pronunţat abia pe 30 aprilie 2024, după aproape doi ani.

Fără pedeapsă

Hotărârea pronunţată dezvăluie un amănunt pe care poliţiştii nu l-au făcut public, și anume că  barajul făcut pentru oprirea tânărului nu fusese realizat doar cu autospecialele lor, ci şi cu două maşini cu civili, iar dacă adolescentul nu ar fi tras de volan, risca să-i rănească şi pe aceştia.

În hotărâre nu se explică, însă, care a fost motivul pentru care pronunţarea verdictului a fost amânată vreme de doi ani. Cert e că adolescentul a scăpat de răspunderea penală, instanţa dispunând încetarea procesului penal.

În schimb, instanţa i-a obligat atât pe el, cât şi pe asiguratorul maşinii să plătească cheltuielile cu spitalizarea poliţistului dar şi daune morale în favoarea acestuia în valoare de 80.000 euro.

Soluţia nefiind definitivă, procurorii au atacat-o, la fel şi agentul Octavian Popa, sperând ca judecătorii Curţii de Apel Oradea să revină la acuzaţiile iniţiale şi să-l condamne pe Rostaş pentru tentativă de omor.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite