Un tânăr a murit ieri, călcat de tren, în apropriere de localitatea Valea lui Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de aproximativ 25 de ani a fost găsit mort de polițiști între Valea lui Mihai și Curtuiușeni. Trupul tânărului a fost descoperit între fiarele șinelor de tren. La ora actuală medicii legiști încearcă să satbilească principalele cauze ale decesului.

Poliţiştii Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Bihor - Secţia Regională de Poliţie Transporturi Cluj au fost sesizaţi telefonic că pe tronsonul de cale ferată dintre staţiile C.F.R. Valea lui Mihai şi Curtuişeni, Judeţul Bihor, se află cadavrul unei persoane. Tânărul descoperit avea între 20 și 25 de ani și zăcea între firele liniei de cale ferată. Victima prezenta leziuni specifice unui accident de tren. Cadavrul a fost transportat la Morga spitalului din Valea lui Mihai în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Cercetările în cauză continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite