Tőkés acuză deputaţii PDL din Iaşi de corupţie, dar şi de falsificare a istoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tőkés László
Tőkés László

La 22 de ani de la Revoluţia din Timişoara, Tőkés László, vicepreşedintele Parlamentului European, cere dreptate pentru victimele căzute în urma luptelor. Mai mult, acesta susţine că iniţiativa unor parlamentari ieşeni de a declara Iaşul ca epicentrul Revoluţiei din 1989 este nedreaptă şi tristă.

La mai bine de 20 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din Timişoara, în cadrul unei conferinţe de presă de comemorare a celor căzuţi în luptele izbucnite la Timişoara, în 15 decembrie 1989, Tőkés László vrea să se facă lumină în dosarele victimelor. „ Aduc un omagiu celor care s-au sacrificat şi s-au opus dictaturii comuniste. Nu trebuie să îi dăm uitării, ci suntem datori să facem dreptate. E o ruşine a societăţii româneşti că mai sunt cazuri nerezolvate, dar aceasta e tendinţa de a nega şi neglija faptele care au dus la uciderea acestor eroi", a spus Tőkés.

„Corupţie istorică" la Iaşi

În acest context, vicepreşedintele Parlamentului European îi acuză pe parlamentarii PDL din Iaşi, care au propus declararea oraşului Iaşi ca epicentru al Revoluţiei din 1989, că încearcă să deturneze faptele istorice.

„Se face o nouă încercare de a falsifica şi deturna istoria. E o ofensă adusă timişorenilor care au înconjurat biserica reformată şi au căzut în luptă. Se pare că pe lângă corupţie economică, mai există şi corupţie istorică", a acuzat Tőkés László.

Tőkés speră ca semnalul de alarmă tras de el să fie auzit de cei din Parlament, ca Timişoara să rămână oraşul din care a pornit Revoluţia din '89.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite