Sute de orădeni au participat la un marş anti-avort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marș pentru viață
Marș pentru viață

Aproximativ 500 de orădeni au dat curs invitaţiei asociaţiilor pro-familia, ONG-urilor şi cultelor religioase care au organizat, astăzi, un marş anti-avort. Evenimentul a fost organizat în 20 de oraşe din ţară.

Sute de orădeni s.au adunat aazi la prâny, la statuia lui Mihai Viteazul pentru a lua parte la marşul anti-avort. Unii dintre ei şi-au adus şi copiii, în timp ce alţii au purtat pancarde pe care erau inscripţionate diferite mesaje cum ar fi "Mulţumesc că trăiesc", "Mama ta a ales viaţa, fă şi tu la fel", "Mamă nu mă ucide" sau "Avortul nu te eliberează ci te încătuşează".

Viceprimaruş Florica Cherecheş a fost cea care a luat prima cuvântul, ea afirmând că a ales să participe la acţiune atât în calitate oficială, dar mai ales ca mamă a patru copiii şi bunică. "Statisticile arată că în România, în medie, o femeie face 4 avorturi, dar avem şi record absolut de 35 de avorturi făcute de o singură femeie. Sunt cifre înspăimântătoare. Avem în fiecare an 47.000 de adolescente care îşi fac avort şi omoară astfel oameni. De aceea susţin această iniţiativă, pentru că trebuie să strigăm pentru cei care nu pot striga", a spus Florica Cherecheş.

Biro Rozalia, celălat viceprimar al Oradei a purtat o pancardă pe care scria"Copii! Viitor! Nu avortului!" şi a precizat că dacă după marş o viitoare mamă va lua decazia să păstreze copilul e un lucru mare, iar ac'iunea merită tot efortul.

Deputatul PSD, Sonia Drăghici a afirmat în discursul ţinut că "suntem nişte făţarnici, una spunem şi alta facem. Sunt mulţi care stau în concubinaj, nu întemeiază familii". Printre cei care au luat parte la manifestare s-au aflat şi feţe bisericeşti de la mai multe culte religiose.

 În jurul ore 13.00 mulţimea a pornit din Piaţa Unirii spre Calea Republicii, de unde, prin faţa Prefecturii a ajuns la Podul Intelectualilor şi Parcul 1 Decembrie

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite