SUPRAVIEŢUITORII O mamă îşi apără copiii de cruzimea bolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de cinci ani femeia se luptă cu prejudecăţi şi cu barierele bolii, convinsă că pentru copiii ei există o şansă la normalitate. În România există două familii care au ambii copiii autişti, fără să fie gemeni. Una dintre ele se află în Oradea.

Povestea începe în 2004 când Camelia David, economistă de profesie, şi-a anunţat soţul că este însărcinată. „Primul copil, Tudor, s-a născut în luna mai 2005, iar cel de-al doilea, Antonia, în luna martie 2007”, a spus mama. La naştere, bebeluşii erau perfecţi.

„Tudor a fost un copil bolnăvicios, iar comportamentul său deosebit l-am pus pe seama sensibilităţii”, a spus mama. Deşi nu vorbea la doi ani, părinţii au fost liniştiţi că „băieţii sunt leneşi şi vorbesc greu”. La doi ani şi jumătate Tudor a primit tragicul diagnostic şi o jumătate de an mai târziu, părinţii şi-au dat seama cu stupoare că şi fiica lor are aceeaşi problemă.

Luptă continuă

Viaţa Cameliei s-a schimbat radical. Prietenii de familie s-au evaporat, adulţii şi copiii îi jigneau micuţii pe stradă şi a aflat că are nevoie de aproape 6000 de lei pe lună pentru terapii şi că niciun tratament nu este decontat. În plus, nu există garanţii că poţi scăpa de autism. Camelia nu s-a lăsat înfrântă de deznădejde şi nici nu s-a împăcat cu ideea. A renunţat la locul de muncă, la economii, la planuri, toate cu credinţa că-şi poate vindeca micuţii. „Lumea în care trăiesc eu este o luptă continuă”, a explicat mama. „Deşi suferă de acelaşi lucru, au manifestări şi nevoi diferite. Sunt foarte energici, se pot răni şi au nevoie în permanenţă de cineva care să-i corecteze şi să-i supravegheze pentru ca gesturile specifice să nu se înrădăcineze”, a spus mama.

De dimineaţa până seara, Camelia aleargă cu ei la terapii, la grădiniţă, la logopedie, la consiliere. Lupta ei este contra-cronometru, pentru că în România, copiii cu autism care împlinesc 18 ani nu sunt instituţionalizaţi. „Am speranţa că se pot recupera. Băiatul a făcut deja progrese remarcabile şi cere verbal ce are nevoie”, a spus mama.

Orădenii care vor să ajute această familie pot face donații în conturile : RO11 BTRL 0050 1201 A230 65XX - RON
RO83 BTRL 0050 4201 A230 65XX - EURO
RO35 BTRL 0050 2201 A230 65XX -USD   deschise la Banca Transilvania- Sucursala Oradea. Titularul contului este David Camelia Ioana

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite