Puşcăriaşul de la Drept: student eminent, de la „ţepe” celebre la lupta pentru drepturile deţinuţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puşcăriaşul de la Drept

Un băimărean de 37 ani, condamnat definitiv la 30 ani de închisoare pentru înşelăciuni şi evaziune fiscală, a devenit celebru după ce a deschis zeci de procese în care a reclamat încălcări ale drepturilor deţinuţilor. Una din „ţepele” pentru care a fost condamnat a dat-o unui primar care i-a plătit 20.000 de euro ca să-i aducă în oraş, de Revelion, trupa Boney M şi pe Fuego.

În numeroasele acţiuni pe care le-a susţinut în faţa instanţelor - în care a reclamat încălcarea programului de plimbare, alimentaţia necorespunzătoare, condiţiile precare de igienă - Erli Zsolt a obţinut chiar sesizarea Curţii Constituţionale şi, într-un alt caz, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru probleme legislative care contravin, spune el, atât Constituţiei României, cât şi Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Omului.

Pedepsit ca pentru crimă

În libertate, Erli Zsolt Csaba a fost un escroc înrăit. Ca administrator al unei firme de organizare de evenimente, a înşelat zeci de societăţi comerciale de la care a cumpărat mărfuri plătind cu file cec fără acoperire, a luat credite bancare pe care nu le-a achitat niciodată şi nici n-a plătit vreodată dările către stat. Una dintre escrocheriile epice a fost „ţeapa” dată primarului din Rădăuţi, care în 2008 i-a plătit 20.000 euro ca să-i aducă trupa Boney M şi pe Fuego în centrul oraşului, de Revelion. Erli a luat banii, însă artiştii nu au mai apărut, motiv pentru care a ajuns şi pentru acest lucru pe mâna procurorilor. 

În final, după terminarea tuturor proceselor, Erli a primit o pedeapsă de 44 de ani şi 6 luni de închisoare, mai mult ca pentru o crimă. Norocul lui a fost că a fost judecat în baza vechiului Cod penal, care stabilea că pedeapsa maximă e de 30 de ani de detenţie, motiv pentru care băimăreanului i-au fost tăiaţi 14 ani din condamnare.

Student după gratii

După ce a fost încarcerat, Erli a decis să nu piardă timpul. A deschis procese împotriva tuturor Penitenciarelor în care a fost închis, Aiud, Gherla, Miercurea Ciuc, Spitalul Penitenciar Dej, ultimele împotriva celui din Oradea, reclamând încălcări ale drepturilor deţinuţilor. Şi pentru că a început să-i placă studiul, s-a înscris la Facultatea de Psihologie şi la Facultatea de Drept, ambele din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, la cea din urmă obţinând chiar bursă de performanţă.

În paralel, a lansat şi două bloguri pe care este extrem de activ: detentia.ro, lansat în septembrie 2021, care îşi propune “să micşoreze diferenţele considerabile dintre doctrina incidentă şi jurisprudenţa divergentă în materia executării pedepselor privative de libertate”, respectiv epenitenciare.ro, proiect media pornit în februarie 2022, “menit să transparentizeze nu doar sistemul penitenciar, cât şi noţiunea complexă a privării de libertate”, după cum explică Erli în descrierile făcute.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Cum luptă un fost deţinut să-i determine pe tinerii cu probleme penale să abandoneze „şcoala de bombardieri”

Cel mai răsfăţat puşcăriaş de la Poarta Albă avea parte de „cazare cu de toate”: hotel, fitness, telefon şi prostituate

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite