Polițiștii bihoreni au lăsat amenzile și armele pentru bogracs și sport (FOTO)
0Pentru câteva ore polițiștii bihoreni au lăsat astăzi activitate obișnuită pentru a se relaxa la redeschiderea bazei Dinamo, unde s-au întrecut la abilități sportive și la gătit bogracs.
Primii care au dat startul au fost sportivii, competiția de fotbal debutând ieri. Nu numai băieții au avut întreceri sportive, polițistele întrecându-se în măiestria de a stăpâni mingea de handbal. De departe cel mai gustat concurs a fost cel de bogracs unde nu mai puțin de 13 echipe ale serviciilor poliției au pregătit la ceaun mâncarea pentru toți invitații. „Este deja o tradiție inaugurarea Bazei Sportive Dinamo prin competiții sportive, iar anul acesta, pentru a doua oară, avem concurs de bogracs. Concursul de bogracs are ca rol completarea alimentară pentru sportivii care au luat parte la competițiile de fotbal și de handbal", a subliniat Adrian Bucur, șeful poliției bihorene.
Cei mai buni bucătari au fost apreciați și de jurnaliști care au acordat trei premii onorifice echipelor din concursul de bogracs. Astfel Premiul pentru imagine a revenit Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Premiul pentru consistență a revenit celor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, iar Premiul de popularitate a revenit polițiștilor din Salonta. Nu numai bucătarii au fost permiați, comisarul Adrian Bucur find la rândui premiat de ziariști pentru organizare.