PERFORMANŢĂ Mămica sensei a obţinut centura neagră cu 4 dan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anca Wallmen, preşedintele Federaţiei Române de Karate Kyokushin, s-a luptat cu 20 de concurente pentru a ajunge mai aproape de titlul de maestru. Orădeanca a devenit mamă în urmă cu un an, dar acest lucru nu a împiedicat-o să facă performanţă, la examenul desfăşurat la data de 16 iulie, în Ungaria.

În Kyokushin, examenul de luptă este ca un maraton care îţi testează anduranţa. Nu trebuie să îţi învingi adversarii, ci trebuie să le rezişti. Anca Wallmen este preşedintele Federaţiei Române de Karate Kyokushin iar centura neagră, trei dan, a obţinut-o în 2000, după ce a rezistat full-contact-ului cu 50 de persoane, atât femei, cât şi bărbaţi, timp de 90 de secunde cu fiecare. Acum, după  mai bine de zece ani, timp în care a mai trecut printr-un examen al vieţii dedicat strict femeilor, acela al maternităţii, Anca s-a încumetat să-şi testeze din nou rezistenţa. „Fiind trecută de 35 de ani, nu a trebuit să mă lupt cu 40 de persoane, ci doar cu 20. Dacă aş fi fost în formă normală, nu aş fi avut probleme, însă acum mi-a fost destul de greu", a spus Anca Wallmen, care s-a pregătit singură pentru acest examen.

Performanţă

Preşedintele Federaţiei Române de Karate Kyokushin a devenit, în urma acestui examen, singura femeie din România cu centură neagră cu 4 dan, la karate kyokushin.

Citeşte mai multe despre acest subiect în săptămânalul „ADS Oradea”, care poate fi găsit la chioşcurile de ziare

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite