Mistreți surprinși în timp ce se hârjonesc într-o pădure din Parcul Natural Apuseni VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câțiva mistreți dintr-o pădure a Parcului Natural Apuseni au fost filmați de camerele de monitorizare a faunei instalate în zonă, în timp ce se hrănesc și se hârjonesc.

Mistreți la joacă. Captură video Parcul Natural Apuseni
Mistreți la joacă. Captură video Parcul Natural Apuseni

Specialiștii Romsilva din cadrul administrației Parcului Natural Apuseni au creat o nouă pagină de Facebook, în care îi invită pe iubitorii de natură să urmărească frumusețile ariei naturale protejate.

Printre ele, și câteva imagini video cu mistreți surprinși în timp ce se hrănesc și se hârjonesc într-o pădure a parcului din Zona Munților Apuseni, zonă inclusă de prestigiosul post de televiziune CNN în topul celor mai frumoase locuri din Europa.

  „Imaginile frumoase fiind surprinse de camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului. Arealul mistrețului în România este larg răspândit, trăind din zona de câmpie, în Delta Dunării şi până în zona de munte, preferând desișurile și pădurile care îi oferă adăpost”, explică Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, care a distribuit miercuri înregistrările pe pagina sa de Facebook.  

Femelele și puii de mistreț trăiesc în cârduri, conduse de scroafele cele mai bătrâne. Masculii trăiesc separat, în grupuri sau, cei mai puternici, solitar. Mistreții se hrănesc majoritar cu hrană vegetală formată din rădăcini, tuberculi, tulpini, fructe, dar în dieta lor intră şi larve, râme, gasteropode, ouă și resturi animale.

Deși surprinși în ipostaze jucăușe, e bine de știut că mistreții nu sunt tocmai inofensivi.

Dacă porniți prin pădure, este bine să vă informati din surse oficiale cu privire la regulile ce trebuie respectate într-o arie protejată.

- Nu va abateți de la traseele turistice semnalizate!

- Folosiți doar drumurile deschise circulației publice!

- Camparea si aprinderea focului se face doar în locurile permise!

- Lăsați doar pașii în urma voastră - fără deșeuri!

Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.

Comisia Europeană a acordat Parcului Natural Apuseni în 2009 titlul „Destinație Europeană de Excelență” în cadrul proiectului EDEN.

RNP Romsilva - Administrația Parcului Natural Apuseni R.A. administrează aria naturala protejată de interes național Parcul Natural Apuseni împreună cu trei arii naturale protejate de interes comunitar denumite situri Natura 2000 (ROSCI 0002 Apuseni, ROSPA 0081 Munții Apuseni – Vlădeasa, ROSCI 0016 Buteasa) și 55 de arii naturale protejate de interes național de mici dimensiuni (rezervații si monumente ale naturii) incluse în Parcul Natural Apuseni.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite