Mădălina Manole a salvat Teatrul din Oradea de la colaps financiar, în anii '80

0
0

Directorul Teatrului Arcadia din Oradea, Marius Aron, a reușit să o cunoască pe Mădălina Manole, în timpul unui turneu organizat în Ardeal. Mădălina Manole era pe afiș împreună cu Mihaela Runceanu și Laura Stoica, moarte și ele. Chitaristul orădean Marius Pop spune despre artistă că era o fată plină de viață și o vocalistă excelentă.

CITEŞTE ŞI:

Laurenţiu Cazan despre Mădălina Manole: „Orice artist şi-ar dori uneori să îşi tragă un glonţ în cap"

Lângă trupul Mădălinei a fost găsită şi o sticlă cu insecticid

Mai citiţi: Vorbele Mădălinei Manole despre ea, familie şi carieră

Sibienii o plâng pe Mădălina Manole pe internet

Artista nu a avut spectacole la Oradea în ultimii ani, însă în anii '80 ea a participat la un turneu organizat de teatrul orădean, aflat la momentul respectiv într-o situație foarte dificilă din punct de vedere financiar. Cu ocazia acestui turneu, Marius Aron, director la Teatrul Arcadia din Oradea, pe atunci angajat la Teatrul de Stat, a avut ocazia să o cunoască pe Mădălina Manole. "Sunt sub stare de șoc. Am fost atât de șocat când am auzit că mi-a tremurat mâna în care țineam ceașca de cafea. Venind în această dimineață spre teatru mi-am amintit că eu am fost cel care am făcut un afiș pe care erau Oana Sârbu, Mădălina Manoale, Mihaela Runceanu și Laura Stoica. Atunci am avut ocazia să o cunosc, era un artist desăvârșit, o fată plină de viață și care arăta foarte bine. Deși era tânără, era o profesionistă, foarte atentă la toate detaliile atunci când era pe scenă. Făcea zeci de probe de sunet, ca totul să fie perfect", își amintește Marius Aron.

Laurenţiu Cazan: "Cred că Mădălina a căzut pradă unei depresii"

Hunedoara: "Era o plăcere să stai de poveşti cu Mădălina!"

Ziarele de peste Prut deplâng moartea Mădălinei Manole

VIDEO-Omagiu adus Mădălinei Manole pe YouTube

Mădălina Manole urma să-şi lanseze noul album în acest week-end la Promenada Mall din Brăila

VIDEO Cunoscuţii o vedeau pe Mădălina Manole ca pe o fată plină de viaţă şi nu cred în ipoteza sinuciderii

Ilie Stoian, coleg de scenă cu Mădălina Manole în anii '80: "Se pare că suferea de cancer"

Mădălina Manole a prezentat Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur“ de la Braşov (VIDEO)

Mădălina Manole va fi oamgiată în cadrul Festivalului de la Amara

Turneu de succes

El spune că turneul respectiv a adunat foarte mulți spectacori și teatrul, care pe atunci avea probleme financiare destul de serioase, a avut încasări foarte mari. "Îmi amintesc  că pe vremea respectivă nu puteam să-i plătim pe artiști cu mai mult de două sute de lei și a fost nevoie să facem tot felul de artificii să o putem plăti cu 1.500 - 2.000 de lei, pe concert, pentru că era un artis de valoare, cu o voce foarte bun. Țin minte că i se zicea Patricia Kass", mai povestește Marius Aron. El spune că la Oradea, unde inițial erau programate două spectacole, în cadrul turneului, au fost ținute trei, din cauza numărului mare de spectacori. "Am avut turnee atunci în tot Ardealul. Trebuia să facem ceva să salvăm teatrul", a declarat directorul Teatrului Arcadia.

EXCLUSIV Mărturisire-şoc a Mădălinei Manole făcută sâmbătă: „Am emoţii pentru ziua mea"

El spune că în ultimii ani artista nu a mai venit la Oradea. "Știam însă, de la un prieten comun, că și-a dorit foarte mult un copil și după ce l-a avut s-a retras din viața publică. Tot timpul a fost o persoană discretă", a conchis Marius Aron.

A colaborat cu chitaristul orădean Marius Pop

Chitaristul orădean Marius Pop a avut o colaborare cu Mădălina Manole, în urmă cu trei ani. "Avea nevoie de un chitarist, cel care mergea de obicei cu ea în concerte nu putea să vină. Avea două piese noi. Am cântat pe litoral, un concert", își amintește chitaristul orădean. El spune că artista era plină de viață."Nu părea o persoană depresivă. Și dacă avea probleme a știut să le ascundă foarte bine. Așa cum era pe scenă era și în viață. Era o vocalistă excelentă", își amintește artistul.

Slobozia: EXCLUSIV: Mădălina Manole a făcut reclamă la televizoarele Hermes

Oradea


Ultimele știri
Cele mai citite