Ion Caramitru va recita astăzi pe scena Casei de Cultură în memoria lui Eminescu
0La împlinirea a 160 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, Teatrul de Stat, Direcția pentru Cultură și Inspectoratul Școlar Bihor organizează un spectacol deosebit, care îl are în prim-plan pe celebrul actor Ion Caramitru.
ANIVERSARE
Deși a avut multiple oferte, Ion Caramitru a decis să fie alături de orădeni într-un recital de excepție dedicat lui Mihai Eminescu
Fără festivisme și improvizații
Așa cum explică directorul teatrului, Lucian Silaghi, s-a dorit "Un spectacol de calitate în care protagonsitul să fie un nume de rezonanță al scenei românești. Astfel putem spune că am punctat cu adevărat importanța evenimentului la Oradea" spune directorul. "Estimăm un spectacol de o oră și jumătate în care prestația maestrului Caramitru va fi completată de soliști orădeni", a mai specificat Silaghi. La eveniment vor mai urca pe scenă soliștii Florin și Florina Mariș, dar și Iuliana şi Florian Chelu Madeva şi Corul D' al Segno al Facultăţii de Muzică din Oradea. Coriștii vor fi asistaţi la pian de Antoanela Elena Isaiu, la flaut de Mircea Covaci iar dirjior va fi Valentin Lazăr. Silaghi a amai declarat că nu este prima dată când Caramitru își face timp pentru o deplasare la Oradea. Actorul a răspuns constant invitațiilor, în măsura posibilității, în ultimii cinci ani. Spectacolul va avea loc la casa de Cultură a Sindicatelor vineri, la ora 17.00. Intrarea este liberă.























































