Fundaţia Theranova trimite specialişti în Haiti, pentru a ajuta victimele cutremurului
0
Fundaţia Theranova se implică în ajutorarea persoanelor care suferă în urma dezastrului din Haiti. Doi tehnicieni ai fundaţiei se pregătesc să plece în Haiti pentru a-i ajuta pe cei care au suferit amputaţii în urma dezastrului.
Fundaţia orădeană se ocupă cu realizarea de proteze pentru persoanele cu dizabilităţi. „Fundaţia Theranova colaborează cu o fundaţie germană care a luat decizia de a cumpăra şi a trimite în Haiti un atelier mobil, având în vedere numărul de persoane care au nevoie de ajutor, după cutremur”, a declarat Jaco du Plessis, preşedintele Fundaţiei Theranova.
Valentin Tocut şi Iosif Pop, doi tehnicieni ai fundaţiei, se pregătesc de plecare. „Imunizarea unui tehnician se ridică la 750 de lei. Iosif Pop va ajunge la Port-au-Prince miercurea viitoare. Un container plin cu componente de protezare a pornit deja din Germania spre Haiti”, a subliniat Jaco du Plessis. Primarul Oradei, Ilie Bolojan, s-a implicat în acest proiect şi a asigurat cheltuielile de transport pentru unul din specialişti. Preşedintele fundaţiei spune însă că mai trebuie să strângă bani pentru a acoperi toate costurile necesare.