FOTO Mobilizare exemplară: peste 240.000 de lei au fost adunaţi în cadrul Swimathon 2018
0Sute de înotători– familii, prieteni, membri de club, colegi de muncă, amici de la universitate, antreprenori şi chiar copii – s-au aliniat la start, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, pentru a lua parte la Swimathon, maratonul anual de înot organizat de Fundaţia Comunitară. Au fost susţinuţi de peste 1.500 suporteri prin pancarte motivaţionale, diplome speciale şi fotografii la faţa locului.
Datorită mobilizării comunităţii bihorene, s-au strâns peste 240.000 lei în bani şi produse din sponsorizări ale companiilor şi din donaţii individuale pentru cele 23 de cauze care caută să schimbe la faţă în bine mica noastră lume bihoreană.
Provocării de a strânge cele mai multe fonduri i-a răspuns cel mai bine ambasadorul fundraiser Sebastian Lupu, care a strâns peste 15.000 lei, pentru proiectul ,,Rotary Oradea 1113 - Toalete ca la carte”.
Actorul a primit din partea Fundaţiei Comunitare Oradea diploma de Cel Mai Activ Fundraiser. Premiul pentru Cea Mai Activă echipă de înotători i-a revenit echipei DOMINICI, înotătorii mici, formată din elevi ai Liceului Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu”, care au reuşit să sensibilizeze apropiaţii în sprijinul susţinerii proiectului Dominos – loc de joacă cu folos, adunând suma de 12.046 lei. Din dorinţa de a oferi şansa fiecărei cauze să-şi atingă obiectivele financiare, se mai pot efectua donaţii până pe 21 mai a.c.http://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/proiecte/.
Swimathon este un eveniment de strângere de fonduri prin care companiile, organizaţiile, grupurile de iniţiativă şi persoanele fizice pot desfăşura campanii de strângere de fonduri pentru susţinerea unor iniţiative, cauze sau proiecte diverse de implicare în comunitate.
Ultimii cinci ani au însemnat pentru Swimathon Oradea transformarea în realitate a 81 de vise, prin implicarea activă a 1.225 de înotători şi peste 4.700 de susţinători, care au contribuit la strângerea a 473.372 lei.
Anul acesta, s-au aliniat la start 23 de cauze locale, care sunt din cele mai diverse domenii şi vizează atât mediul urban, cât şi cel rural: construirea sau modernizarea unor grupuri sanitare în şcolile rurale bihorene; organizarea unei tabere gratuite de recreere terapeutică pentru copii cu boli oncologice; construirea, amenajarea şi dotarea unei case de tip familial pentru 12 copii abandonaţi; achiziţionarea unui microbuz care să asigure transportul copiilor, tinerilor şi adulţilor cu sindrom Down la programul Centrului de zi; recuperarea medicală a lui Rareş, Vladimir, Alex, Giulia sau Erica, prin participarea la terapii de ultimă generaţie; oferirea sprijinului financiar şi moral pentru continuarea studiilor pentru 32 de elevi proveniţi din familii defavorizate; sprijin pentru 10 copii proveniţi din medii defavorizate să participe la activităţi educative pe timpul vacanţei de vară; organizarea unui festival cultural de promovare a producţiilor artistice experimentale etc.