FOTO Descinderi ale poliţiştilor Antidrog în Bihor şi în Ungaria. 15 persoane au fost reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
montaj

Un număr de 15 persoane au fost reţinute, iar 9 dintre acestea vor fi prezentate, joi, la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă, într-o anchetă a procurorilor DIICOT Oradea pornită pentru constituire de grup infracţional organizat şi trafic de droguri.

Potrivit unui comunicat transmis, joi seara de Biroul de presă al DIICOT, în perioada ianuarie - iulie 2020, gruparea a alimentat consumatorii de droguri din Bihor şi Maramureş, substanţele - droguri de risc şi etnobotanice - fiind furnizate de doi orădeni, un bărbat în vârstă de 37 ani şi o tânără de 23 ani, stabiliţi în Ungaria. 

Drogurile erau trimise prin intermediul unor firme de coletărie altor 18 membri ai grupării, care le-au preparat, porţionat şi pus în vânzare.

Miercuri, 29 iulie, procurorii DIICOT şi poliţiştii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Oradea au efectuat un număr de 17 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Bihor şi Maramureş, în urma cărora au fost ridicate aproximativ 250 de grame de materii vegetale impregnate cu pulberi psihoactive, 45 de grame de pulbere psihoactivă, 10 grame de cristale de MDMA, 12 comprimate de ecstasy, 1,5 litri de acetonă, 2 litri de diluant, 16 telefoane mobile, 5 aparate de mărunţit, 6 cântare de precizie, precum şi sumele de 10.000 de lei şi 232.000 de forinţi.

Concomitent, poliţiştii români au descins şi în Ungaria, unde au efectuat două percheziţii domiciliare, pe raza localităţilor Váncsod şi Gáborján, la reşedinţele liderilor grupării, de unde au fost ridicate alte 125 de grame de pulberi psihoactive şi 82 de grame de cristale de MDMA, bani şi două autoturisme ce ar fi aparţinut acestora.

Audieri maraton

Într-un comunicat transmis pe marginea cazului de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, gruparea ar fi avut 20 de membri, cu vârste cuprinse între 22 şi 52 de ani, dintre care 17 din judeţul Bihor şi 3 din judeţul Maramureş, care ar fi acţionat în judeţele unde aceştia aveau domiciliul, precum şi în Ungaria. 

În finalul percheziţiilor, miercuri, toate cele 20 persoane au fost ridicate, iar în urma audierilor întinse până noaptea târziu, 15 au fost reţinute pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Dintre acestea, în cursul zilei de joi, 9 inculpaţi urmează să fie prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă. Este vorba despre Kovacs József Zsolt, Patricia Vălcan, Diószegi László, Okaytekin Kenan, Florin Pop, Călin Boldiş, Farkas Gustáv şi soţii Venţel Tünde şi Tibór, aceştia din urmă fiind orădeni domiciliaţi în Ungaria şi consideraţi liderii grupării. 

Acţiunea de miercuri a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul SIC Bihor şi Maramureş, SAESP Bihor şi Maramureş, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bihor, al poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, precum şi al jandarmilor din cadrul IJJ Bihor.

În cadrul percheziţiilor efectuate pe teritoriul Ungariei, poliţiştii români au beneficiat de sprijinul poliţiştilor de crimă organizată de la Biroul Naţional de Investigaţii Debrecen din cadrul Poliţiei Naţionale Ungare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Citiţi şi:

Patron de cluburi din Tulcea, condamnat pentru că le vindea clienţilor cocaină, ecstasy, marijuana şi haşiş

Captură impresionantă de cocaină a poliţiştilor din Buzău. Cărăuşul a fost prins în trafic

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite