FOTO Aproape de mediu şi de copiii defavorizaţi. Elevii şcolii Szacsvay Imre au invadat Sala Ghişeelor

0
0
Activitate ecologica in sala ghiseelor
Activitate ecologica in sala ghiseelor

Echipa de copii "Inimi verzi", formată din 23 de elevi de clasa a VI-a şi a VII-a de la Şcoala Generală "Szacsvay Imre" din Oradea le-a prezentat angajaţilor Primăriei Oradea, dar şi orădenilor aflaţi în Sala Ghişeelor  o frumoasă activitate ecologică.

Copiii îmbrăcaţi în tricouri cu inimi verzi au împărţit cetăţenilor prezenţi în Sala Gheşeelor flori naturale în ghivece ecologice. Totodată, elevii au făcut o prezentare a şase tablouri cu mesaje ecologice, tablouri concepute şi pictate de ei

Apoi, costumaţi în flori sau animale ale pădurii au realizat un dans tematic "Omul şi natura", prezentând celor prezenţi o poveste despre frumuseţea naturii şi importanţa protejării mediului înconjurător.

"Am prezentat activităţile noastre în mai multe instituţii din Oradea, pentru că dorim ca mesajul nostru pentru protejarea mediului, să ajungă la cât mai multă lume. Fondurile strânse din acţiunile noastre sunt destinate tot unui scop nobil, respectiv pentru sprijinirea copiilor aflaţi în zone defavorizate", a declarat coordonatoarea proiectului, profesoara de biologie Grete Kincs

Activitatea ecologică prezentată la Primăria Oradea face parte din proiectul internaţional numit "Jocuri internaţionale pentru educaţie ecologică".

Mai multe - Oradea

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite