Evadat din Penitenciarul Oradea, un deţinut a fost prins în centrul oraşului
0Deţinutul de la Penitenciarul Oradea, condamnat pentru furt, care a părăsit un punct de lucru exterior din Oradea, a fost capturat sâmbătă dimineaţa, la ora 07,15, în zona Piaţa Mare din localitatea Oradea.
Deţinutul Balla Miklos, în vârstă de 24 de ani, condamnat definitiv la 1 an şi 2 luni închisoare pentru furt calificat, fără antecedente penale, a părăsit punctul de lucru în data de 23.09.2016, în jurul orei 06,30, unde desfăşura activităţi lucrative în exteriorul locului de deţinere, fără a fi supravegheat.
La acţiunea de capturare şi prindere a deţinutului au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, ai Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Bihor şi ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.
Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.
De asemenea, conducerea Penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.