Curtea de Apel Oradea, cea mai încărcată din ţară, ca număr de dosare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horaţius Dumbravă, la conferinţa de la Băile 1 Mai
Horaţius Dumbravă, la conferinţa de la Băile 1 Mai

Horaţius Dumbravă, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a participat săptămâna aceasta la o întâlnire cu magistraţii bihoreni, în cadrul căreia s-a discutat despre noul Cod Civil, dar şi despre cum ar putea fi îmbunătăţită schema de personal, având în vederea creşterea foarte mare a numărului de procese.

„Dintre toate Curţile de Apel din ţară, cea din Oradea este cea mai încărcată în ceea ce priveşte numărul de dosare", a spus Horaţius Dumbravă, preşedintele CSM, la conferinţa care s-a desfăşurat săptămâna aceasta la Hotelul Perla din Băile 1 Mai.  Acesta a precizat că judeţele Bihor şi Satu Mare sunt cele mai încărcate din ţară, ca volum de muncă.  Potrivit statisticilor prezentate de către preşedintele CSM, unui judecător de la Judecătoria Oradea îi revin 50 de dosare pe zi şi peste 1.000 de dosare pe lună.  La Curtea de Apel Oradea, unui judecător îi revin zilnic circa 35 de dosare, într-o lună trebuind să se ocupe de aproape 700 de dosare.    

Criza creşte numărul proceselor

Horaţius Dumbravă a mai spus că numărul cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor de judecată din întreaga ţară a crescut în ultimii trei ani, corelat cu criza economică şi financiară. „În primul semestru al acestui an au fost înregistrate cu 70 la sută mai multe cauze decât în acelaşi interval de acum cinci ani", a spus preşedintele CSM. Cele mai multe procese ţin de litigii de muncă, contenciosul administrativ şi cauzele comerciale de insolvenţă.

Citeşte ce soluţii au găsit magistraţii bihoreni, mâine dimineaţă în „Adevărul de Transilvania“

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite