Colţul celui mai mare şi vechi răpitor marin se află la Oradea
0Un colţ al celui mai vechi monstru marin a ajuns la Oradea. El a fost adus tocmai din Cape Town, Africa. Nu există expediţie din care instructorul de scufundări Tamas Lunca (39 de ani), să nu se întoarcă cu un obiect, care să-i amintească de expediţia respectivă.
Un colţ de megalodon, este ultimul suvenir pe care orădeanul l-a adus tocmai din străfundurile Oceanului Atlantic, în urma deplasării la care a luat parte, în Cape Town, Africa.
Contemporan cu dinozaurii
Megalodonul, sau monstrul marin cum i se mai spune, a fost contemporan cu dinozaurii. Poveştile despre această bestie marină spun că era un prădător înfricoşător, imens, care cutreiera nestingherit apele calde ale Oceanului Planetar. Primele mărturii despre existenţa unui rechin ale cărui dimensiuni depăşeau chiar şi imaginaţia celui mai înflăcărat paleontolog, vin din epoca Renaşterii. Oamenii de ştiinţă ai vremii observaseră deja dinţii fosilizati ai Megalodonului. Pe atunci, învăţaţii credeau că aceştia sunt limbile pietrificate ale dragonilor şi balaurilor. "Megalodonul avea aproximativ 70 de tone, a trăit în urmă cu 20 de milioane de ani şi putea înghiţi bărci, sau chiar un elefant", spune instructorul de scufundări, Tamas Lunca.
Momeală la rechin
Scufundarea din Africa a avut ca ţintă rechinul alb şi s-a făcut în cuşcă, asta deoarece răpitorul a fost momit. "O bucată de carne a fost legată cu o funie, după care funia respectivă a fost lăsată în apă. A fost prima dată când am făcut o astfel de scufundare", ne-a spus Călin Moga, instructor de scufundări. Pintre suvenirurile aduse de scafandri, în urma expediţiilor, se numără şi o sticluţă cu praf de puşcă, găsită în Marea Adriatică, sau maxilarul unui rechin. Visul oricărui scafandru este ca la un momentdat să dea peste o comoară. "Încă se mai găsesc comori şi sper să descopăr şi eu una. Nu e chiar aşa de simplu. Prima dată trebuie mers la bibliotecă pentru documentare şi abia apoi poate începe expediţia", susţine Tamaş Lunca.
Două scufundări în România
Pentru acest an scafandrii clubului Nautilus din Oradea au programate mai multe expediţii. "Ne-am propus două scufundări în România. Prima va fi între Săcuieni şi Marghita, unde este un lac şi mai multe mlaştini. Am ales acest loc deoarece se spune că acolo s-ar afla scufundate mai multe tancuri ruseşti. Noi o să încercăm să le localizăm, şi de ce nu, să le scoatem la suprafaţă. Cea de-a doua expediţie programată tot în România, va fi la Lacul cu Nuferi din Băile 1 Mai. Se presupune că în adâncuri ar exista o peşteră care ar avea legătură cu craterul din Băile 1 Mai" ne-a spus Călin Moga.
Membri Clubului vor lua parte şi la un safari de şapte zile în Marea Roşie, în luna septembrie, urmând ca în decembrie să se scufunde 21 de zile în Insulele Filipine.