Alexandru Lungu își deschide școală de "bătăuși", la patru kilometri de Oradea
0Luptătorul Alexandru Lungu, de 33 de ori campion naţional la judo, îi va învăţa pe orădeni să se bată, contra cost. Judoka va inaugura astăzi prima sală dedicată artelor marţiale mixte, la Paleu. Şi-a transformat, astfel, pasiunea în afacere. La inaugurare va participa și bunul său amic Puya, în al cărui videoclip a apărut Alexandru, în calitatea de „băiat rău”.
Sandu spune că ideea de a face o sală dedicată în primul rând artelor marţiale mixte i-a venit de la faptul că nu avea unde să se antreneze. Pentru un ring de box trebuia să meargă la o sală, pentru un tatami cu saltele, la alta, şi tot aşa. Săli care să aibă toate aceste lucruri la un loc nu erau, aceasta este singura din România până acum.
„Am deschis această sală pentru că nu aveam unde să mă antrenez şi atunci m-am gândit că nu sunt singurul care vrea să facă performanţă în artele marţiale mixte şi că ar fi binevenită o sală pentru aşa ceva. Este prima sală din România dedicată în primul rând artelor marţiale mixte. Este ring pentru box, saci pentru box şi tatami cu saltele pentru lupta la sol, sunt spaliere pentru exerciţii de forţă, cam tot ce are nevoie un sportiv de mixed martial arts pentru a se antrena”, a explicat sportivul.
Luptător şi antrenor
Pe lângă artele marţiale mixte vor mai fi antrenamente de kickbox, de judo şi de box. „Sala este dedicată tuturor celor care vor să facă sport. Este deschisă publicului de toate vârstele. Nu se va face doar performanţă, se va face în primul rând mişcare”, spune Alexandru Lungu. El este un judoka cu greutate, cu nenumărate titluri de campion naţional şi internaţional.
După ce a renunţat la participarea la competiţii, Sandu s-a făcut antrenor de judo şi elevii săi au obţinut rezultate remarcabile. Cu toate astea ceea ce i-a adus faimă în toată ţara au fost luptele de mixed martial arts de care s-a apucat în urmă cu cinci ani.
Susţinut de mulţi prieteni
„Îmi place foarte mult sala. În primul rând, îmi plac sacii de box, i-am încercat şi sunt foarte buni şi foarte bine poziţionaţi. Îmi place tatami care este perfect pentru luptele la sol şi pentru orice antrenament”, a spus Daniel Ghiţă, luptător de K 1, situat între primii 16 din lume.