VIDEO Cum a ajuns Valer Dorneanu, actualul şef al Curţii Constituţionale, deputat de Iaşi pe listele PSD. Lista promisiunilor electorale fantasmagorice
0Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, cel care a anunţat că există un conflict între ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi preşedinte Klaus Iohannis, iar şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi ar trebui demisă, a fost două mandate parlamentar de Iaşi din partea PSD.
Într-un clip electoral, Valer Dorneanu, care acum este preşedintele Curţii Constituţionale a României, se prezintă ca „Prietenul tău din Parlament“ şi promite ieşenilor mai multe facilităţi la termoficare şi reduceri de penalităţi la întreţinere. Pentru a câştiga un mandat de deputat din partea PSD+PC, Dorneanu se delcară „Aproape de oameni“.
Valer Dorneanu a fost deputat de Iaşi în două legislaturi consecutive, între 2000 şi 2008. A fost preşedintele Camerei Deputaţilor în legislatura 2000–2004. În octombrie 2010 a fost învestit în funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, iar în martie 2013 a devenit judecător la Curtea Constituţională.
Miercuri, CCR a stabilit că există un conflict juridic de natură constituţională între preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Justiţiei, după ce şeful statului a refuzat să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi la propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
CCR a dat dreptate Guvernului şi l-a obligat pe şeful statului să semneze decretul de revocare a şefei DNA. „Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa, a stabilit şi conduita constituţională care trebuie urmată, respectiv emiterea, de către Preşedintele României, a decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, doamna Laura Codruţa Kövesi“, se arată în comunicatul CCR.
Votul judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul revocării şefei DNA a fost de 6 la 3. Surse politice au declarat pentru „Adevărul“ că judecătorii Livia Stanciu, Daniel Morar şi Ştefan Minea au votat de partea preşedintelui Iohannis. Printre cei care au votat în favoarea Guvernului se numără: Valer Dorneanu, preşedintele CCR, fost deputat PSD; Maya Teodoroiu, - numită la CCR cu sprijinul PSD; Marian Enache - numit la CCR tot cu sprijinul PSD; Mona Pivniceru - fost ministru al Justiţiei în vremea guvernării USL.