Viaţa lui Emil Brumaru, subiect de film documentar. Poetul, filmat timp de 10 zile în viaţa de zi cu zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poetul Emil Brumaru FOTO Adevarul
Poetul Emil Brumaru FOTO Adevarul

Poetul Emil Brumaru este protagonistul unui film documetar realizat de regizorul Matei Bejenaru. Pelicula va fi proiectată în premieră la TVR Iaşi.

Joi, 22 ianuarie 2015, începând cu ora 18.00, la sediul TVR Iaşi, va fi prezentat filmul „Zidul lui J.O.”, un documentar despre poetul Emil Brumaru. 

Cu o durată de 31 de minute, „Zidul lui J.O.” îl expune ochiului publicului pe Emil Brumaru, urmărit timp de 10 zile în ritmul vieţii cotidiene. 

Documentarul este realizat de Matei Bejenaru şi reprezintă un proiect al Centrului de Fotografie Contemporană şi al Muzeului Literaturii Române Iaşi. Filmările au avut loc în vara anului 2014, la Iaşi şi Dolhasca.

Reîntoarcearea acestuia la Dolhasca, pentru prima dată după 39 de ani, şi vizitarea casei unde poetul a locuit o perioadă şi a scris o parte însemnată a operei sale sunt doar două dintre punctele de interes ale documentarului.

Proiecţia filmului, bun prilej de confesiuni literare şi rememorări autobiografice, va fi urmată de o discuţie moderată de criticul literar Doris Mironescu, cu participarea lui Matei Bejenaru, Emil Brumaru, Dan Lungu şi Florin Lăzărescu. Intrarea la eveniment este liberă.

Mai puteţi citi:

VIDEO Emil Brumaru: „Mama a desemnat un îngeraş care să mă supravegheze“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite