Vasile Munteanu, şeful Direcţiei de Cultură din Iaşi, va fi condus pe ultimul drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Vasile Munteanu (Foto: doxologia.ro)
Directorul Vasile Munteanu (Foto: doxologia.ro)

Cei care vor dori să-i aducă un ultim omagiu directorului Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Vasile Munteanu, care a decedat sâmbătă seară, o pot face la Biserica Banu de lângă sediul Romtelecom de pe strada Lăpuşneanu.

Slujba de înmormântare va avea loc la Biserica Banu, de la ora 13.00, iar trupul neînsufleţit va fi înhumat în cimitirul Bisericuţii dintre vii. Vasile Munteanu s-a stins din viaţă la sfârşitul săptămânii trecute. Mai multe citeşti AICI.

A murit Vasile Munteanu, directorul Direcţiei de Cultură Iaşi

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a adus luni un omagiu fostului director de la Cultură. „A fost un om extrem de implicat în ceea ce înseamnă activitatea culturală. A fost un profesionist desăvârşit, un om care nu a intrat în conflict cu nimeni, onest şi a ştiut să colaboreze cu toată lumea. Este o grea pierdere pentru Iaşi. A rezistat în funcţie pentru că întotdeauna şi-a făcut datoria“, a declarat părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite