Un student care consumase droguri şi alcool a căzut de la etajul IV al căminului din Iaşi unde era cazat. Tânărul petrecea alături de colegi înainte de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Timpul.md
FOTO Timpul.md

Un student de 19 ani care se afla sub influenţa drogurilor şi alcoolului a căzut de la etajul al IV-lea al unui cămin din Campusul Tudor Vladimirescu miercuri, 24 aprilie, în jurul orei 23.00.

Studentul, care locuia în căminul T10, se afla într-o altă cameră, în vizită la un prieten. Acesta ar fi plecat la un moment dat să ducă gunoiul şi atunci când s-a întors nu l-a mai găsit pe tânărul de 19 ani în cameră. 

Nu se ştie încă cu exactitate dacă tânărul care consumase şi alcool şi droguri a alunecat de la fereastra căminului sau s-a aruncat. După ce a căzut, băiatul a fost găsit de un agent de pază care a sunat la 112.

„Aseară, în jurul orei 23.10, am fost sesizaţi prin 112, cu privire la un tânăr de 19 ani din Botoşani, student în Iaşi, care ar fi căzut de la etajul IV al unui cămin din Tudor Vladimirescu. Acesta a fost transportat la spital. S-a constatat că mai mulţi studenţi consumaseră băuturi alcoolice pe fondul plecării la domiciliu, însă în momentul producerii incidentului tânărul de 19 ani se afla singur în cameră”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Tânărul a fost dus la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, inconştient, cu răni puternice la cap, mai multe fracturi şi contuzii la ficat şi plămâni.

„Pacientul a ajuns la spital în urma unui politraumatism prin cădere de la înălţime. Acesta prezenta un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, mai multe fracturi complexe, o contuzie hepatică şi o contuzie pulmonară”, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Tânărul se află în terapie intensivă, în secţia de Ortopedie a Spitalului „Sfântul Spiridon” Iaşi.

Citiţi şi:

Vestea teribilă despre starea studentei de la Iaşi care s-a aruncat de la etaj. Tânăra de 22 de ani nu-şi simte picioarele

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite