Ţiţi Dumitriu şi-a cerut scuze celor care l-au adus la Iaşi | adevarul.ro

Ţiţi Dumitriu şi-a cerut scuze celor care l-au adus la Iaşi

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Veteranul antrenor a stat şapte etape pe banca tehnică a Politehnicii Iaşi, timp în care şi-a trecut în cont cinci remize şi două înfrângeri.

Ţiţi Dumitriu a apărut afectat în faţa jurnaliştilor la finalul meciului dintre Poli şi Unirea Urziceni, pierdut de ieşeni în Copou cu scorul de 2-1. Vetereanul antrenor nu a căutat scuze pentru retrogradarea echipei.

"Îmi cer scuze celor ce m-au adus aici. Am promis tuturor că voi salva pe Poli şi nu am reuşit. Este o alinare că timp de 65 de minute am avut avantaj împotriva unui adversar net superior. Băieţii în vestiar au spus că din toate echipele cu care au jucat anul acesta, Urziceniul a fost cea mai periculoasă.Mă aşteptam ca Oţelul să piardă la Caiova pentru că atunci când te arăţi cel mai tare că eşti de neînduplecat, tocmai atunci eşti contrazis. Noi nu am zis nimic când Craiova a bătut Vasluiul", a declarat Dumitriu.

Politehnica Iaşi a retrogradat în Liga 2 după ce a pierdut în ultima etapă, pe teren propriu, cu Unirea Urziceni, scor 2-1.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite