Sute de companii caută luna viitoare angajaţi la Iaşi
0La jumătatea lunii viitoare Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi organizează primul târg de joburi pentru şomerii din judeţ.
Reprezentanţii instituţiei spun că deja au început să contacteze companiile ieşene pentru a vedea care dintre ele are nevoie de personal.
Iaşi: Companie serioasă, angajez specialist în shaorma
„Aşteptăm să participe cât mai mulţi angajatori din judeţ, cu o ofertă cât mai variată de locuri de muncă. Am început să contactăm deja întreprinderile pentru a identifica joburi cât mai multe şi mai diversificate, care să vină în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă", a precizat Adriana Sârghie, purtătorul de cuvânt al AJOFM Iaşi.
Peste 400 de ieşeni aruncaţi pe drumuri de angajatori
Târgul de joburi va fi organizat atât în Iaşi cât şi în Paşcani pe 15 aprilie.
În judeţ, în evidenţele instituţiei figurează peste 21.000 de ieşeni fără un loc de muncă. Aproape 6.000 dintre aceştia au vârsta peste 50 de ani, ceea ce le conferă şanse foarte mici să fie angajaţi.