Şoferul de la compania de transport public din Iaşi care a lipit afişe antivaccinare pe autobuz a fost concediat

0
0
autobuz iaşi

Şoferul a fost atenţionat că gestul său nu corespunde regulilor companiei, dar cu toate acestea timp de trei zile el a ieşit la stradă cu inscripţiile respective pe parbrizul autobuzului.

Şoferul de la compania de transport public din Iaşi care a lipit afişe antivaccinare pe autobuz a fost concediat. 

Comisia de Disciplină a Companiei de Transport Public (CTP) din Iaşi a decis desfacerea contractului de muncă în cazul acestuia. 

Potrivit conducerii CTP Iaşi, şoferul respectiv a fost atenţionat că gestul său nu corespunde regulilor companiei, dar cu toate acestea timp de trei zile el a ieşit la stradă cu inscripţiile respective pe parbrizul autobuzului.

„Comisia de disciplină a analizat faptele şoferului şi a decis desfacerea contractului de muncă. Nu este vorba aici de mesajul în sine, ci de faptul că nici un angajat nu are voie să afişeze mesaje neautorizate în mijloacele de transport”, a afirmat directorul CTP Iaşi, Cristian Stoica.

După ce a fost obligat să dea jos mesajele din nou din bord, şoferul le-a postat pe propria reţea de socializare, unde în doar câteva ore a strâns peste 700 de distribuiri. 

Pe cele două foi puse de şofer în bord scrie „Copiii noştri nu-s cobaii voştri”, respectiv „Nu vă vaccinaţi, o să regretaţi”.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un şofer de la compania de transport public din Iaşi a lipit pe autobuz afişe antivaccinare. Ce riscă acesta

Cum interpretează Cîţu decizia CCR privind moţiunea: „Trebuie să se meargă la vot şi să fie respinsă. Dacă nu, vom avea din nou CCR”

Iaşi


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri