Şeful judeţului Iaşi: „Reorganizarea teritorială ar fi benefică, dar nu cred că se va realiza vreodată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Simirad este de părere că noua organizare administrativ-teritoarială ar debloca o serie de proiecte şi probleme ale comunităţilor locale.

„După 1989, a fost o concentrare exagerată a puterii la Guvern. De aceea, administraţia funcţionează din ce în ce mai greu. La noi s-a produs o ruptură între nivelul de putere judeţean şi cel guvernamental, nu se pot lua nici cele mai mici hotărâri la nivel local şi se blochează întreaga activitate a unei instituţii pentru că sunt verigi intermediare între nivelul local şi cel central", a spus Constantin Simirad.

Conducerea judeţului Iaşi, oraş care ar deveni capitala regiunii Nord-Est după reorganizare, consideră că sistemul regional ar diminua competenţele statului în problemele locale.

„Regiunea va prelua din atribuţiile ministerelor şi va rezolva problemele cu mai multă rapiditate şi profesionalism. Guvernul nu va mai interveni pentru cele mai mici investiţii, ci doar pentru cele între regiuni", a completat şeful CJ.

Şi primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita este de acord cu regionalizarea, dar nu în formula propusă. „Şi pe vremea comuniştilor s-a discutat un an despre împărţirea teritorială. Acum, în democraţie, se face mult mai repede, fără dezbateri. Un partid etnic şi un partid aflat la putere decid acum cum se împart românii. Este forţat. Cred că Iaşiul merită să fie capitala regiunii. Este un oraş istoric, centru universitar, cu densitate mare de populaţie", a spus edilul-şef.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite