Şantiere deschise din bani publici la Iaşi cu un an înainte de alegerile locale | adevarul.ro

Şantiere deschise din bani publici la Iaşi cu un an înainte de alegerile locale

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Multe din promisiunile făcute de primar în 2008 pentru a câştiga alegerile locale se concretizează cu trei ani întârziere.

Ieşenii vor resimţi din plin apropierea alegerilor locale prin numeroasele şantiere pe care municipalitatea le va deschide pe străzile din oraş până în vara anului viitor. Edilii vor finaliza lucrările la proiecte blocate cu anii sau uitate prin sertare şi vor săpa tranşee pe principalele artere ale oraşului.
„Banii au început să vină abia acum pe fonduri europene şi sunt singurele fonduri din care putem să facem investiţii. Deschidem şantiere atunci când vin banii şi când parcurgem toate etapele legale, licitaţii pentru lucrări corecte şi contracte încheiate. În 2007 am început investiţiile din banii de la Dexia şi cu celelalte împrumuturi pe care le-am făcut. S-au terminat banii în 2010“, a spus primarul Gheorghe Nichita.

Mega-investiţii din fonduri europene

Startul şantierelor electorale a fost dat acum câteva săptămâni, atunci când a fost deschis cel mai mare şantier din ultimii ani din capitala Moldovei. Până în august 2012, ieşenii din Centru vor suporta praful, mizeria şi tranşeele săpate pe 16 străzi, modernizate cu 13,5 milioane de euro din fonduri europene.

Asfaltul „electoral“ va fi turnat pe Aleea Mihail Sadoveanu, aleea Grigore Ghica Vodă, Copou, Bulevardul Ştefan cel Mare, strada Palat, Anastasie Panu, Mihai Costăchescu, Vasile Pogor, Vasile Alecsandri, Sfântul Lazăr şi Sărărie. De asemenea, vor fi reabilitate şi două tronsoane de linii de tramvai pe strada Grigore Muzicescu, între Fundaţie şi Liceul Naţional, şi din Copou, între Rond Triumf şi Agronomie. „Până în toamna anului viitor, toate lucrările de pe Axa culturală vor fi gata, o parte din lucrările la Octav Băncilă, se va lucra la pasajul Mihai Eminescu şi liniile de tramvai din Tătăraşi“, a spus Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei.

Funcţionarii din Primărie au scos de la naftalină şi cel mai vechi proiect al municipalităţii, care a fost uitat prin sertare în ultimele două decenii. Şefii Primăriei vor semna contractul pentru construcţia pasajului Octav Băncilă, astfel că, până în vara anului viitor, constructorii vor asfalta străzile Sarmisegetuza, Strămoşilor, Tabacului, Columnei, Vitejilor, Muşatini, Plăieşilor, Petru Poni şi Toma Cozma, incluse în proiect, şi vor realiza pasarela care va face legătura între cartierul Alexandru cel Bun şi Păcurari. Nici ieşenii din cartierul Nicolina nu au fost uitaţi, programate pentru acest an fiind şi lucrările din această zonă.

Primăria a obţinut o finanţare europeană de 20 de milioane de euro pentru reabilitarea străzii Nicolina, din Podu Roş spre CUG, reabilitarea pasajului suprateran Nicolina, modernizarea liniilor de tramvai şi reluarea circulaţiei acestor vehicule, lucrări care vor dura până în 2014.  O altă mega-investiţie ce va fi demarată în ajunul alegerilor va fi construcţia pasajului subteran Mihai Eminescu, care va face legătura între Păcurari şi bulevardul Independenţei. Prin fonduri europene de 16,8 milioane de euro, edilii vor construi un pasaj de 286 de metri lungime şi 5 metri înălţime, vor moderniza şoseaua şi strada Păcurari, piaţa Mihai Eminescu, bulevardul Independenţei şi strada Elena Doamna şi vor reabilita 1,2 kilometri de linie de tramvai de pe strada Elena Doamna.

Criza de la CET, tranşată până în campanie

Un alt proiect antic al Primăriei care a pus la încercare nervii ieşenilor în ultimii patru ani este şantierul din centrul oraşului, din faţa Halei Centrale, care a înghiţit din bugetul oraşului 4 milioane de euro. Deşi circulaţia auto şi a tramvaielor va fi reluată din luna octombrie, ieşenii vor putea trece prin pasaj, printre galeriile comerciale şi situl arheologic consolidat, cu câteva luni înainte de alegeri.

Şi şantierul din Tătăraşi va fi finalizat până la debutul campaniei electorale. La mai bine de trei ani de când au început lucrările, edilii vor moderniza până în primăvară liniile de tramvai Nicoriţă-Piaţa Chirilă-Piaţa Doi Băieţi, printr-un contract evaluat la 2,33 milioane de lei.Dacă în 2008, primarul Nichita a anunţat modernizarea ştrandul din Cicoarei pentru a bifa în portofoliul electoral şi activităţile de agrement, acum edilul pregăteşte o altă investiţie. În iulie 2012, vor fi finalizate lucrările de amenajare a bazei de agrement Ciric de 12 milioane de euro. În acest spaţiu vor fi amenajate terenuri de tenis, minigolf, telescaun, dar şi piscine, plaje şi locuri de joacă pentru copii.

Şi problema încălzirii familiilor racordate la sistemul centralizat ar trebui tranşată în vara 2012. Până atunci, edilul-şef va prelua în gestiune proprie serviciile de termoficare, ulterior urmând să organizeze o licitaţie internaţională pentru ca un operator privat să se ocupe de furnizarea agentului termic. Actualul primar a transformat Iaşiul într-un şantier electoral şi acum trei ani, atunci când a demarat o serie de investiţii în asfaltări, spaţii verzi, parcări şi linii de tramvai cu două luni înainte de alegeri. Zeci de străzi au fost cuprinse în lista asfaltărilor complete. Edilul a mai promis atunci amenajarea a sute de locuri de parcare, modernizarea pieţei Nicolina şi construirea a 220 de locuinţe sociale.

Un nou împrumut pe banii ieşenilor pentru asfaltări

Şefii oraşului au amanetat Iaşiul cu încă 30 de milioane de euro de la BRD, împrumut care va acoperi partea de cofinanţare la 15 proiecte europene pentru care banii sunt asiguraţi. Creditul ar trebui să acopere cheltuielile cu lucrările pentru infrastructura rutieră din Copou, Păcurari, pasajele Octav Băncilă şi Mihai Eminescu şi amenajarea bazei Ciric, adică cele mai importante proiecte care vor „cosmetiza“ oraşul.

„Creditul este făcut pentru 20 de ani, iar pentru primii trei ani avem perioadă de graţie. Vom lua banii, vom finanţa proiectele europene în primii trei ani vom plăti doar dobânda, nu şi rata de rambursare şi abia în anul patru vom începe rambursarea trimestrială. În cei 20 de ani, avem posibilitatea de a vinde obligaţiuni municipale la o dobândă mai mică pentru refinanţarea creditului“, a spus Nichita. În final, din bugetul local se vor achita băncii 42 de milioane de euro, cu tot cu dobânzi şi comisioane. Acum trei ani, înainte de campania electorală, primarul Iaşiului a asfaltat zeci de străzi din oraş cu bani împrumutaţi de la Banca Dexia, cel mai mare credit al municipalităţii în valoare totală de 50 de milioane de euro.

Străzi şi linii de tramvai, modernizate pe datorie

Deşi banii au fost cheltuiţi în totalitate, ieşenii au plătit până acum dobânzi şi comisioane şi vor începe plata ratelor abia din februarie 2012. În timp ce Iaşiul este amanetat până în 2031 prin cele două credite, constructorii au executat lucrări de proastă calitate. Mai mult, edilii au majorat contractele de lucrări, ajungându-se la decontări duble. Campaniile de asfaltări s-au dovedit a fi o mare peticeală, multe lucrări au ieşit din garanţie, iar municipalitatea va trebui să plătească întreţinerea, din bugetul oraşului.

Şi lucrările de modernizare ale liniilor de tramvai au fost realizate tot dintr-un împrumut contractat de la BERD. Începute în 2008, înainte de alegeri, lucrările din Canta, pasaj Alexandru Cel Bun, Podul de Piatră, bulevardul Nicolae Iorga au costat 20,4 milioane de euro. Fonduri au fost asigurate de la BERD, Dexia şi bugetul local.

Lucrări din fonduri europene cu firmele de casă ale Primăriei

Trei firme cu vechime pe statele de plată ale municipalităţii din Iaşi câştigă în continuare contractele de zeci de milioane de euro din proiectele cu finanţare UE. Societăţile Martin Rose, Vega ’93, Conest şi Citadin vor asfalta 16 străzi din municipiu, în schimbul a 13,5 milioane de euro prin proiectul european „Dezvoltarea reţelei rutiere în zona culturală, istorică şi turistică a Municipiului Iaşi“. Firmele Conest şi Vega ’93 împreună cu Eky Sam şi Corefero vor semna în curând contractul pentru construcţia pasajului Octav Băncilă, un alt proiect european de 13,7 milioane de euro.

Aceste două firme, împreună cu Martin Rose, s-au înscris şi la licitaţia pentru construcţia pasajului subteran de la Fundaţie, un alt contract din fonduri europene, de 22,6 milioane de euro.

Top articole

Partenerii noștri