Record istoric de precipitaţii înregistrat la Iaşi în intervalul 30 iunie - 1 iulie. A plouat într-o zi cât pentru şase săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcare inundată în cartierul Alexandru cel Bun la peste 10 ore de la oprirea ploilor FOTO Bogdan Rotariu/facebook
Parcare inundată în cartierul Alexandru cel Bun la peste 10 ore de la oprirea ploilor FOTO Bogdan Rotariu/facebook

Străzile şi parcările de reşedinţă ale oraşului s-au transformat în lacuri unde apa continuă să înregistreze adâncimi de 30-40 de centimetri la peste 12 ore de la oprirea ploilor.

Locuitorii mai multor zone din oraşul Iaşi au trăit în prima parte a zilei de astăzi, 1 iulie, momente de panică. Ploile abundente, care au ajuns până 118 litri pe metrul pătrat în 24 de ore au făcut ca parcări de cartier şi străzi centrale ale municipiului să se transforme în lacuri. 

În intervalul 30 iunie - 1 iulie a fost consemnată cea mai mare cantitate de precipitaţii căzută în municipiul Iaşi de când există un sistem de înregistrare a debitului ploilor. Recordul anterior datează de acum aproape 30 de ani, în 1985 fiind înregistraţi 114 litri/mp/24 ore. Meteorologii spun că media lunară multianuală de precipitaţii pentru întreaga lună iunie la Iaşi este de doar 76,4 litri/mp. 

Sistemul de canalizare al oraşului a fost total depăşit, chiar dacă apa colectată din municipiu a fost evacuată direct în râul Bahlui. În multe zone ale oraşului, nivelul apei a continuat să înregistreze adâncimi de până la 30-40 de centimetri chiar şi la peste 12 ore de la încetarea ploilor.

"În după-amiaza zilei de 30 iunie, echipele de intervenţie ApaVital au deschis vanetele de evacuare a apei direct în albia râului Bahlui, iar acestea au funcţionat toată noaptea. Din cauza creşterii cotei apelor, colectoarele din sistemul de canalizare au fost în cele din urmă inundate de apa râului, motiv pentru care vanetele de descărcare a apei au fost închise în dimineaţa zilei de 1 iulie 2013, pentru a se preveni inundarea şi mai mare a zonelor aflate la cotele mai joase ale oraşului. Precizăm faptul că în caz de precipitaţii abundente, preluarea apelor se face prin intermediul gurilor de scurgere şi este dirijată prin sistemul de colectoare gravitaţional, spre albia râului Bahlui, atât timp cât nivelul emisarului permite acest lucru. Dacă nivelul emisarului nu permite preluarea apelor pluviale, evacuarea apelor din colectoarele aflate în presiune se face numai cu staţiile de pompare sub presiune. Acestea sunt amplasate în zonele Galata, Podu de Piatră, Tudor Vladimirescu şi Sarmisegetusa. Debitul pompat de fiecare pompă este de 0,9 mc/sec, volumul apei pompat fiind mic faţă de cantitatea de precipitaţii înregistrată", a explicat Răzvan Manolache, purtător de cuvânt Apa Vital Iaşi.

În plus, Nicolina, un pârâu inofensiv al oraşului, a ieşit din matcă, depăşind cota de atenţie cu 38 de centimetri, şi a inundat mai multe gospodării din cartierele traversate: Nicolina, Galata şi Mircea cel Bătrân. Sute de beciuri şi subsoluri au fost inundate şi în alte cartiere ale oraşului, iar angajaţii ISU au lucrat ore întregi pentru a întări digurile în zonele cele mai joase. Oficialii de la Apele Române au menţionat că avertizările de pericol au fost ridicate la Iaşi în jurul prânzului, iar apele nu ameninţă să facă pagube şi mai mari.

Mai puteţi citi:

Situaţie rarisimă în municipiul Iaşi. Râul Nicolina a ieşit din matcă în urma ploilor torenţiale şi a inundat mai multe case din cartierele Galata şi Mircea cel Bătrân

FOTO Cel mai mare dezastru natural în secolul XX la Iaşi - inundaţiile din iunie 1932, atunci când apele s-au revărsat peste oraş în valuri înalte de şapte metri

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite