Prinţesa Muna Al-Hussein, mama regelui Iordaniei, primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alteţa Sa Regală participă în perioada 13-15 iunie la un seminar româno-iordanian organizat la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi.

Prinţesa Muna Al-Hussein, mama regelui Iordaniei, Abdullah al II-lea, va fi recompensată cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi.

Ceremonia are loc astăzi, 13 iunie, de la ora 10.00, în Aula Magna "George Emil Palade" a UMF Iaşi. Evenimentul a fost programat în cadrul Zilelor Româno-Iordaniene, programat în acest weekend la UMF Iaşi.

Alteţa Sa Regală este una dintre cele mai influente figuri din mediul medical atât în Iordania, cât şi în Orientul Mijlociu. A fondat, încă din 1962, la un an după căsătoria cu fostul rege al Iordaniei, Hussein, Colegiul de Asistenţă Medicală "Prinţesa Muna", instituţie care a format sute de asistente medicale pentru sistemul serviciilor de asistenţă medicală din Regatul Haşemit al Iordaniei.  

Alteţa Sa Regală Prinţesa Muna Al Hussein sprijină programe cu accent pe eradicarea sărăciei şi promovarea sănătăţii mamelor şi a nou-născuţilor. În plus, ASR este un lider activ în iniţiative îndreptate spre construirea meseriei de asistent me-dical în Regatul Haşemit al Iordaniei şi în regiune. 

A participat la numeroase evenimente internaţionale, iar ca o recunoaştere a marilor sale contribuţii, ASR a fost beneficiara următoarelor diplome onorifice de doctorat:

Ph.D. from Al Hashimiyyeh University, - Jordan 2003;
Doctorate „Honoris Causa“ from Valencia Polytechnic University - Spain 2003;
A doctorate of Science from Glasgow Caledonian University - UK 2007;
A doctorate of Humane Letters from Azusa Pacific University, USA 2008;
A doctorate of Nursing from the University of Jordan 2009.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite