Poliţistul nemulţumit de şpagă a scăpat de închisoare
0
Agentul-şef Liviu Mihai Bursuc a fost condamnat de Tribunalul Iaşi la un an de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Poliţistul a fost acuzat de procurori că a cerut 200 de lei mită de la un taximetrist.
Sentinţa dată, pe 30 aprilie, de Tribunalul Iaşi nu este definitivă. Poliţistul din cadrul Secţiei III a fost acuzat de procurori că a cerut mită de la un taximetrist pentru a nu-i suspenda permisul de conducere. Potrivit rechizitoriului, pe 22 noiembrie 2011 colegul agentului l-a oprite pe Mihai Varvaroi pe strada Cuza Vodă pentru că circula pe interzis.
Agentul i-a cerut taximetristului actele la control. Procurorii susţin că, Varvaroi şi-a dus o clientă până la Colegiul „Octav Băncilă", iar apoi s-a întors după documente şi a discutat cu Bursuc. Acesta i-a cerut şi actele maşinii, iar când taximetristul a adus o mapă cu documente poliţistul i-ar fi reproşat că „nu ai pus nimic aici". Taximetristul a susţinut că are doar 30 de lei, dar Bursuc i-a răspuns că „nu-i bine". Potrivit anchetatorilor, agentul şef i-a dat lui Varvaroi numărul lui de telefon şi i-a spus să îl contacteze mai târziu.
Declaraţie şoc în dosarul prefectului de Iaşi acuzat de luare de mită
Iaşi: Poliţist de la Albiţa scăpat de un dosar de corupţie
Mihai Varvaroi l-a denunţat pe omul legii la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Astfel, după câteva ore taximetristul s-a întâlnit cu Bursuc chiar în faţa casei lui pentru a-i da 200 de lei. După ce a luat banii poliţistul a fost întâmpinat de ofiţerii DGA şi de un procuror. Agentul şef a încercat să fugă, dar a fost oprit de anchetatori. În faţa procurorilor, Liviu Mihai Bursuc şi-a recunoscut faptele. La scurt timp de la flagrant agentul şef a fost dat afară din Poliţie.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!























































