Omul de afaceri condamnat şi fugit în Caraibe nu a scăpat de pedeapsă
0
Doru Teodor, condamnat la cinci ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie şi plecat în „vacanţă" în Republica Dominicană, rămâne cu aceeaşi pedeapsă.
Curtea de Apel Iaşi a decis, luni, să respingă contestaţia în anulare în cazul omului de afaceri şi a partenerului său, Victor Panaghiu. Procurorii DNA i-au acuzat, în 2006, pe Teodor, administratorul SC Teofarm SA, şi pe Panaghiu, patronul SC Dianthus SRL, că ar fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene cu 231.753 de euro.
"Pe de o parte, firma Teofarm SA a încheiat un contract de finanţare cu fonduri europene în valoare de 180.000 de euro, bani pe care i-a folosit pentru a recumpăra, la o valoare majorată, patru utilaje tipografice second hand care-i aparţinuseră anterior. Cercetările efectuate de procurori au relevat că utilajele fuseseră cumpărate de firma Teofarm SA la valoarea de 78.500 de lei, în perioada 1999-2000, însă înainte de semnarea contractelor de finanţare europeană şi au fost înstrăinate, scriptic, către o altă firmă, la care coasociaţi erau chiar cei doi inculpaţi", se precizează într-un comunicat DNA.
Om de afaceri urmărit internaţional cere o pedeapsă mai blândă
Om de afaceri extrădat pe cale amiabilă din „excursia” în Caraibe
Doru Teodor a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la cinci ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, iar Victor Panaghiu a primit şi el patru ani de închisoare. Sentinţa a rămas definitivă, pe 7 februarie, când Curtea de Apel Iaşi a respins recursul celor doi administratori. Însă Teodor şi Panghiu au fugit din ţară, iar în martie, cei doi au fost daţi în urmărire internaţională.

Teodor a fost identificat, o lună mai târziu, în Republica Dominicană după ce, potrivit presei din Puerto Plata, ar fi înşelat un alt român. Administratorul urmează să fie extrădat. Cei doi ieşeni au încercat să obţină pedepse mai blânde, iar în mai, au formulat prin avocat o contestaţie în anulare împotriva hotărârii de condamnare.
Intră pe iasi.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!