Oficiali de la Vatican, în România după anunţul vizitei Papei Francis în ţara noastră
0Reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi spun că reprezentanţi ai Sfântului Scaun au venit în România pentru a discuta despre vizita papei în ţara noastră. Iaşul va fi unul dintre oraşele vizitate, până la acest moment programul detaliat nefiind stabilit.
Papa Francisc va ajunge pentru prima dată în România la
finele lunii mai, urmând a petrece trei zile în ţara noastră.
Până la acest
moment, la nivel public, programul oficial al suveranului pontif nu a fost încă
anunţat însă oficiali ai Sfântului Scaun au venit deja, zilele trecute, în
România, pentru a discuta chestiuni premergătoare vizitei istorice.
Printre
locurile în care aceştia au mers se numără şi Iaşul, ne-a confirmat purtătorul
de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, instituţia bisericească de
confesiune catolică din care fac parte cei mai mulţi vorbitori de limbă română, aproximativ 200.000.
Papa va mai vizita Bucureştiul, Blajul, precum şi sanctuarul marian de la
Şumuleu-Ciuc.
„Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să
aducă României inspiraţia pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea
ţării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile
creştine bazat pe respectul alterităţii, care să unească energiile creştinilor
în favoarea vieţii şi a valorilor fireşti ale Creaţiei lăsate de Dumnezeu”, a
transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop
Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi Preşedinte al
Conferinţei Episcopilor Catolici din România.
Papa Francisc este al doilea Papă
care vine în vizită în România, după Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea care a
poposit pe aceste meleaguri în mai 1999.
„E o bucurie mare pentru că Iaşul nu a avut niciodată o vizita a unui papă. Exista această dorinţă şi în 1999 când a venit sfântul papa Paul Ioan al II-lea de a veni şi aici, dar atunci nu s-a putut. Nu s-a putut atunci. Vă mărturisesc că am primit multe mesaje după anunţul oficial al acestei vizite in România şi implicit la Iaşi. Chiar la începutul acestei săptămâni au venit mai mulţi reprezentanţi de la Vatican şi autorităţi de la Bucureşti şi deja s-au discutat anumite detalii”, a spus Adrian Blăjuţă, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi.