O „taxă specială” impusă într-un oraș important. După creşterea impozitelor cu 10%, cei care deţin locuinţe vor plăti şi pentru „protecție civilă”
0Proprietarii de locuinţe din Iaşi vor plăti, începând cu ianuarie 2025, o nouă taxă, cea de „protecţie civilă”, potrivit unei decizii luate în cadrul Consiliului Local. Aceasta ar trebui să aducă la bugetul local aproximativ 1,7 milioane lei la bugetul local.
Potrivit deciziei CL Iaşi, taxa de protecţie civilă trebuie achitată de toți proprietarii de imobile (persoane fizice și juridice) și reprezintă „2% din valoarea impozitului pe clădiri, dar nu mai puțin de 10 lei pentru fiecare contribuabil care datorează impozit pe clădiri către bugetul local”.
Există însă şi câteva excepţii în ceea ce priveşte obligativitatea taxei de protecţie civilă.
„Sunt exceptate de la plata taxei speciale pentru protecție civilă instituțiile publice, asociațiile, fundațiile și celelalte persoane juridice fără scop patrimonial care au sediul pe raza municipiului Iași”, se arată în hotărârea Consiliului Local (CL) din decembrie 2024, în care s-a aprobat şi creșterea cu 10% a tuturor taxelor și impozitelor locale.
Primăria Iaşi estimează că noua taxă a duce la bugetul local aproximativ 1,7 milioane lei.
Taxa de protecție civilă trebuie plătită și la momentul autorizării unor lucrări, în cazul construcțiilor la care este obligatorie realizarea de adăposturi civile şi reprezintă 0,2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construire pentru clădiri rezidențiale sau clădiri anexă la acestea, calculată la emiterea autorizațiilor de construire pentru executarea de construcții cu aria desfășurată mai mică de 600 mp.
În această situație, excepție de la plata taxei se aplică în cazul executării lucrărilor de intervenție în primă urgență pentru punerea în siguranță a construcțiilor, precum și lucrări la lăcașuri de cult sau la monumente istorice. „Dacă în clădirile cu statut de monument se desfășoară activități comerciale, scutirea de la plata taxei de autorizare nu se aplică”, potrivit hotărârii CL, citate de ziaruldeiaşi.
Sancţiuni pentru neplata taxei de protecţie civilă
„Plata cu întârziere a taxei de protecție civilă atrage după sine majorări de întârziere. Nivelul majorării de întârziere este de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate”, se mai precizează în hotărârea CL.