Cât de scumpe vor fi polițele RCA în 2025. Unii proprietari de mașini vor plăti și peste 5.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat care vor fi tarifele de referință pentru polițele RCA în următoarele șase luni. Urmează creșteri semnificative pentru posesorii de autovehicule. Unii șoferi vor trebui să scoată din buzunar chiar peste 5.000 de euro pe an.

Tarifele variază în funcție de zona în care este înregistrată mașina. FOTO Shutterstock
Tarifele variază în funcție de zona în care este înregistrată mașina. FOTO Shutterstock

Creșterea are loc în ciuda faptului că plafonarea prețurilor rămâne în vigoare până în luna martie 2025.

Prețul, calculat în funcție de puterea motorului

Potrivit noii metodologii ASF, tarifele nu se mai calculează în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, ci de puterea acestuia. 

Tarifele variază în funcție de zona în care este înregistrat vehiculul, fiind calculate separat pentru București-Ilfov și restul județelor din țară.

Tarife pentru București-Ilfov

În București-Ilfov, cel mai mic tarif de referință începe de la 1.844 lei, pentru o mașină cu o putere de 50 de kilowați deținută de o persoană cu vârsta între 51 și 60 de ani și ajunge la la 5.240 lei pentru o persoană sub 30 de ani care deține un autovehicul de peste 300 de kilowați, potrivit Antena 3 CNN.

Practic, tariful minim crește cu aproape 9%. În cazul mașinilor cu putere mare, creșterea depășește 30%.

Tarife practicate pentru restul țării

Pentru restul țării, cel mai mic tarif de referință este de 1.064 lei, pentru o mașină cu o putere de 50 de kilowați, deținută de o persoană cu vârsta între 51 și 60 de ani, ceea ce înseamnă creștere de 9,1% față de tarifele anterioare.

Cel mai mare tarif de referință ajunge la 3.964 lei pentru o persoană sub 30 de ani care conduce un autovehicul cu o putere de peste 300 de kilowați.

Impactul cel mai mare va fi pentru tinerii șoferi și posesorii de mașini puternice, categorii care suportă cele mai mari costuri. În schimb, persoanele cu vârste mai mari și proprietarii de mașini cu puteri reduse vor avea de suportat creșteri mai mici.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite