Mod de operare la Iaşi: Treceau ţigările peste Prut cu lansete şi funii VIDEO
0Cinci persoane din comuna Prisăcani sunt cercetate pentru contrabandă după ce au trecut ţigări peste Prut, cu lansete şi funii. Membrii grupării au fost prinşi în flagrant vineri seară, după ce au adus în ţară 125.000 de ţigarete marca Plugarul.
Cinci tineri din comuna Prisăcani, cu vârste cuprinse între 22 şi 31 de ani, au găsit o metodă inedită de a face contrabandă cu ţigări. Alexandru Emanuel R., Emil Andrei R., Gabriel D., Petrica Dănuţ M. şi Cornel P. au reuşit să treacă pachetele de pe un mal pe altul al Prutului cu funii şi lansete. Poliţiştii de la Sectorul Poliţiei de Frontiera Ţuţora şi din cadrul Biroului Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere au reuşit să-i prindă în flagrant vineri seară.
VEZI CE EXPLICAŢII LE-AU DAT POLIŢIŞTILOR CONTRABANDIŞTII DE ŢIGĂRI
„Prin activităţi specifice şi supravegherea celor în cauză, folosindu-se şi aparatură de vedere pe timp de noapte, în jurul orelor 19.00, poliţiştii de frontieră au observat două persoane(Gabriel D. si Petrica Dănuţ M.) care făceau parte din grup, deplasându-se de la domiciliu către malul drept al râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Moreni. M. Petrica Dănuţ avea asupra sa o funie şi a trecut ilegal frontiera din România în Republica Moldova, prin traversarea înot a râului Prut", a precizat Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Iaşi.
Citiţi şi:
Poliţiştii au luat la puricat pieţele din Iaşi
Iaşi: Bazarul din curtea poliţiştilor locali (Foto)
Bărbatul a preluat de la doi moldoveni cinci colete, pe care le-a legat cu o funie şi le-a trecut râul. De pe malul drept a fost ajutat şi de Gabriel D. Cei doi tineri au ascuns pachetele şi l-au aşteptat pe Cornel P, care trebuia să preia marfa.Acesta a venit cu un Opel Astra, iar poliţiştii i-au reţinut pe toţi membrii grupării. „Am dat cu lanseta, am agăţat funia, am tras-o înapoi, după care s-au agăţat sacii", le-a spus unul dintre contrabandişti anchetatorilor.
Poliţiştii l-au găsit în apropiere şi pe Emil Andrei R, care trebuia să supravegheze zona pentru ca gruparea să nu fie depistată de poliţiştii de frontieră.„În cele cinci colete era cantitatea de 125.000 de ţigarete marca Plugarul cu timbru de acciză Republica Moldova. Până la finalizarea cercetarilor au fost indisponibilizate două autoturisme marca Opel, aparţinând membrilor grupului, care au fost folosite pentru transportarea ţigaretelor. Membrii grupării sunt cercetaţi pentru contrabandă; trecerea ilegală a frontierei de stat a României", a declarat inspector principal de poliţie Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al IJPF Iaşi. Membrii reţelei sunt cercetaţi în stare de liberatate, dar nu au voie să părăsească localitatea.