Misterioasa sinucidere a unui profesor universitar: s-ar fi spânzurat din cauza unui proiect european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cadrul universitar din Iaşi s-a sinucis în cursul serii de miercuri fiind descoperit fără suflare de un coleg de muncă. Motivele din spatele gestului par a fi legate de serviciu.

Doliu la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi după ce unul dintre cei mai respectaţi profesori ai acestei instituţii de învăţământ s-a sinucis. Profesorul universitar doctor Ioan Crăciun, din cadrul Facultăţii de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului, a fost găsit fără suflare de un alt cadru universitar.

Imediat după descoperirea macabră, martorul a sunat la 112 iar la faţa locului au ajuns echipaje al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi şi ale Ambulanţei. Profesorul se spânzurase de balustrada scărilor din incinta facultăţii la care lucra iar medicii nu au mai reuşit să îi salveze viaţa. Surse din cadrul anchetei au precizat că victima ar fi fost decedată de aproximativ o oră atunci când a fost descoperită.

Probleme cu un proiect european, printre posibilele motive

Autorităţile ieşene nu au făcut public existenţa unui bilet prin care profesorul ieşean să îşi justifice gestul extrem. Asupra ieşeanului, în buzunare, nu se afla decât buletinul de identitate şi o fotografie cu cei doi copii ai săi. Din spusele apropiaţilor şi ale colegilor se pare că Ioan Crăciun trecea printr-o perioadă mai grea, fiind adesea observat ca fiind abătut. „Este director al unui program cu fonduri europene, şi cred că asta este cauza. Am vorbit, ştiu că a fost la Bucureşti cu acest proiect, nu ştiu ce s-a discutat acolo, ce l-a adus în stadiul ăsta. Am discutat în zilele astea, era necăjit cu proiectul acesta, chiar dacă nu depindea de el. Nu a luat nimic acasă, totul era pentru facultate, dar era foarte abătut. De ce a trebuit să recurgă la gestul ăsta nu ştiu“, a declarat Florin Stătescu, decanul Facultăţii de Hidrotehnică. Proiectul europeanu derulat în cadrul universităţii ce era coordonat de către Ioan Crăciun are o valoare de 11 milioane de lei şi exista riscul, potrivit unor apropiaţi, ca acesta să nu poată fi dus la bun sfârşit.

„A fost un băiat extraordinar de harnic, nu ştiu ce Dumnezeu s-a întîmplat. Am rămas cu toţii blocaţi, avea un proiect la care lucra, o fi fost vreun surmenaj din ăsta, Dumnezeu ştie, au rămas copiii mici acasă”, a spus şi Ion Giurmă, rectorul universităţii ieşene. Ioan Crăciun avea 48 de ani, era căsătorit şi avea doi copii mici.

O altă posibilă cauză, de asemenea transmisă de apropiaţi ai profesorului, ar fi legată de anumite probleme de sănătate pe care se pare că profesorul le avea. În urmă cu mai mulţi ani, acesta ar fi fost diagnostică cu o boală rară şi, recent, maladia ar fi recidivat. Ioan Crăciun era căsătorit şi avea doi copii minori. Ioan Crăciun era şi şeful Departamentului de Amenajări şi Construcţii Hidrotehnice din cadrul universităţii ieşene.
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite