Iubita unui mafiot albanez a fost condamnată pentru că racola tinere pentru prostituţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gina Porcaru (26 de ani) a fost condamnată de Tribunalul Iaşi la patru ani şi zece luni de închisoare pentru trafic de persoane şi trafic de minori. Tânăra a fost iubita albanezului Pellum Tartaraj (33 de ani), unul dintre cei mai puternici proxeneţi din oraşul italina Pavia. Bărbatul a fost împuşcat, în mai 2011, de trei conaţionali.

Magistraţii Tribunalului Iaşi l-au condamnat, pe 26 aprilie, şi pe Napoleon Lupu (26 de ani) la cinci ani şi trei luni de închisoare pentru aceleaşi infracţiuni. Ciprian Porcaru (32 de ani) a primit şi el patru ani de închisoare cu suspendare. Cei doi tineri şi Gina Porcaru vor trebui să le plătească victimelor 5.500 de euro daune. Sentinţa dată de instanţa ieşeană nu este însă definitivă.

Traficanţii după metoda „Loverboy”au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare

Potrivit procurorilor DIICOT Iaşi, Gina Porcaru, fratele său Ciprian şi Napoleon Lupu din Răducăneni au racolat în perioda 2009-2011 mai multe tinere din judeţul Iaşi şi le-au obligat să se prostitueze. „Porcaru Gina, Porcaru Ciprian, Lupu Napoleon şi Pellum Tartaraj au realizat o asociaţie infracţională în cadrul căreia până în primăvara anului 2011 au recrutat prin înşelăciune, au cazat şi au transportat în Italia în regiunea Lombardia, oraşul Vigevano minore şi majore din judeţul Iaşi în vederea exploatării sexuale", susţin anchetatorii în rechizitoriu.

Săptămâna şi bătaia în barurile studenţeşti din Iaşi

FOTOGALERIE Împuşcături şi lovituri de cuţit într-un club de fiţe din Iaşi. Şapte persoane au ajuns la spital UPDATE

Cei trei le-ar fi promis fetelor locuri de muncă bine plătite la o fabrică de ciocolată sau ca menajere. Acestea erau duse în Italia şi erau cazate într-un apartament în  localitatea Vigevano, de lângă Milano. Aici tinerelor li se spunea că vor lucra ca dame de companie într-un club şi că vor câştiga 500 de euro pe săptămână, dar nu vor întreţine relaţii sexuale cu clienţii. Fetele erau machiate şi aranjate de Gina Porcaru, iar în drum spre „local"  erau informate că  se vor prostitua lângă Vigevano, în zona controlată de traficantul albanez Tartaraj Pellum. Acesta era şi iubitul Ginei Porcaru.

Anchetatorii susţin că tinerele erau supravegheate de Pellum şi Lupu. Acestea obţineau între 250 şi 450 de euro pe zi, iar banii erau luaţi în mare parte de membrii grupării. De asemenea, fetele erau instruite să nu petreacă mai mult de 10 minute cu un client. Procurorii susţin că de pe urma tinerelor traficanţii au obţinut 85.000 de euro. Gruparea a ajuns în atenţia anchetatorilor, după ce Pellum a fost asasinat de trei conaţionali.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite