Ieşenii înzăpeziţi, raşi de banii judeţului. 300.000 de lei ajung în sudul Moldovei | adevarul.ro

Ieşenii înzăpeziţi, raşi de banii judeţului. 300.000 de lei ajung în sudul Moldovei

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Fondul de rezervă al judeţului Iaşi este pus la dispoziţia sinistraţilor Moldovei, în timp ce comunele ieşene rămân îngropate în nămeţi deoarece primarii nu au bani să facă deszăpezire.

Consilierii judeţeni se vor întâlni astăzi într-o şedinţă extraordinară de plen pentru a aproba suma de 300.000 de lei care va fi trimisă sinistraţilor din Vrancea, Buzău şi Galaţi. La începutul săptămânii însă, preşedintele CJ l-a refuzat pe primarul din Mogoşeşti care a cerut 30.000 de lei pentru că nu avea bani de motorină, necesară utilajelor de deszăpezire. Mai mult, Constantin Simirad a susţinut că nu poate lua bani din fondul de rezervă pentru primarii din Iaşi

Camioanele de la Iaşi cu donaţii pentru sinistraţii din Vrancea, plimbate între satele izolate de nămeţi

Consiliile Judeţene din Buzău, Vrancea şi Galaţi vor primi acum câte 100.000 de lei. „Ne aflăm în situaţia excepţională de a vă adresa rugămintea de a sprijini autoritatea judeţeană, în vederea suplimentării logisticii şi forţei umane necesare reveniriila normalitate a cetăţenilor din judeţul Vrancea. Solidaritatea autorităţilor locale a rămas în aceste zile singura certitudine pe care o mai avem", s-a adresat Marian Oprişan, şeful CJ Vrancea.

Consilierii judeţeni nu sunt de acord cu acordarea acestor ajutoare. „Locuitorii din comunele Plugari, Gropniţa, Grozeşti, Mogoşeşti, Bivolari, Ipatele, Andrieşeni, Şipote, Trifeşti, Mădârjac sunt izolaţi din cauza zăpezii care blochează circulaţia spre aceste comune şi sate. Ne manifestăm dezaprobarea faţă de modul superficial cu care domnul Simirad a ales să intervină în acestă situaţie dificilă", susţin o parte din consilierii judeţeni.

Rămâneţi pe iasi.adevarul.ro pentru a urmări cum se acţionează pentru deszăpezire.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite