Ieşenii, condamnaţi să circule cu autobuze second
0
Regiile de transport din alte mari oraşe îşi înnoiesc periodic parcul auto, doar la Iaşi se circulă cu sute de maşini la mâna a doua.
Transportul public în Iaşi continuă să fie făcut în batjocură faţă de călători. În alte oraşe de o mărime asemănătoare, autorităţile fac regulat achiziţii de vehicule nou-nouţe, în timp ce în capitala Moldovei continuă să circule autobuze rablagite şi tramvaie donate, date la rebut în ţările din vestul Europei. La Braşov, de exemplu, Regia Autonomă de Transport (RAT) a achiziţionat în ultimii doi ani nu mai puţin de 110 autobuze moderne. Mai mult, autorităţile braşovene au achiziţionat toamna aceasta 15 autobuze de lux dotate cu instalaţie de aer condiţionat, sistem de încălzire, ecrane LCD sau rampe mecanice pentru persoanele cu handicap.
Autobuze vin în staţie la trei minute
Pentru cele 15 autobuze moderne, RAT Braşov va achita 14,4 milioane de lei, adică aproximativ 3 milioane de euro. „Iniţial, noi preconizasem că vor costa mai mult. Ele vor ajunge la Braşov până la sfârşitul anului, în serie de câte cinci“, ne-a precizat Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al RAT Braşov. Achiziţia de la Braşov vine după ce în 2004 au achiziţionat 30 de vehicule, în 2005 - 30 şi în 2009 alte 110. Toate au fost cumpărate noi.
La Iaşi, ultima achiziţie de autobuze noi a fost făcut în 2004. Atunci, în parcul auto al RATP Iaşi au intrat 50 de MAZ-uri, care au costat la vremea respectivă nu mai puţin de 10 milioane de euro. Anul trecut, şase dintre ele s-au defectat şi au fost trase pe drepta pentru că regia nu a avut bani de reparaţii. Nu doar în ceea ce priveşte achiziţiile publice am putea lua învăţături de la transportatorul din Braşov.
Dacă staţiile din Iaşi se întâmplă frecvent ca unii călători să rămână pe afară din cauza aglomeraţiei, în oraşul dintre munţi acest lucru nu se întâmplă. „La orele de vârf suplimentăm numărul de autobuze care circulă pe traseele mai aglomerate. Astfel se face că vehiculul de pe o rută ajunge în staţie o dată la trei-patru minute“, a mai precizat Silviu Ştefan. Acesta a mai precizat că într-una dintre rutele administrate de RAT Braşov, călătorii îşi pot plăti cursele direct cu cardul. Calitatea transportului faţă de cel de la Iaşi nu se resimte şi în preţurile practicate. La Braşov, o călătorie cu mijloacele de transport în comun costă 1,5 lei, cu 40 de bani mai puţin decât la Iaşi. „Preţul este nemodificat din 2007 şi pot spune oficial că nu va creşte în perioada următoare“, a încheiat Silviu Ştefan.
„Investim în infrastructură“
Omologul său de la Iaşi, Adrian Mihai, purtător de cuvânt la RATP ne-a explicat că autorităţile ieşene au o strategie pentru modernizarea parcului auto, dar că va fi pusă în aplicare după ce va fi reabilitată infrastructura. „Nu ne putem permite să punem tramvaie noi, de exemplu, pe rutele în care infrastructura este învechită. Vom continua anul viitor modernizările în CUG, Bază 3 şi Metalurgie“, a spus Adrian Mihai.