Iaşiul încearcă să-şi adjudece titulatura  de capitală a industriilor creative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Firmele specializate în IT s-au înmulţit în ultima perioadă în Iaşi Foto: arhivă Adevărul
Firmele specializate în IT s-au înmulţit în ultima perioadă în Iaşi Foto: arhivă Adevărul

Până pe 9 decembrie sunt programate la Iaşi patru expoziţii în cadrul unui proiect care-şi propune să mediatizeze potenţialul creativ al oraşului.

“Iaşiul industriilor creative” este un concept vehiculat de mai mulţi ani de către oficialii cu potenţial decizional din Iaşi.

Ideea presupune că mediul universitar şi cel privat sau de stat ar trebui să colaboreze pentru realizarea şi punerea în practică de idei originale, cu potenţial de afaceri.

Denumite şi industrii culturale, acestea se referă la domenii precum arhitectură, arte, meşteşuguri, design, modă, film, muzică, publicitate, cercetare şi dezvoltare, software-IT, jocuri, jucării, mass-media sau jocuri video.

Conceptul a fost vehiculat inclusiv în contextul depunerii candidatorii pentru Capitala Culturală a Europei de către şefii oraşului.

În această săptămână au loc patru evenimente care să promoveze creaţiile studenţilor de la Universitatea Tehnică şi de la cea de Arte: Expoziţia de artă „Jocuri plastice” (la Casa Balş), Expoziţia de
artă „Rectilinii” (la Moldova Mall), Expoziţia de artă si design „Design de premiu” (la Palas Mall) şi Expoziţia de artă, arhitectură, design şi inovare (în Sala Paşilor Pierduţi).

Evenimentele apar la finalul unui program cu fonduri europene, ORGANZA, început anul trecut.

“Provocarea proiectului a constat atît în creşterea iniţiativelor antreprenoriale, cît şi în ocrotirea transformării ramurii industriale şi în crearea de sinergii între creativitate şi industrie, cu scopul creşterii dezvoltării sustenabile, coeziunii sociale şi dezvoltarea abilităţilor de a atrage noi iniţiative”, spune prof. univ. dr. ing. Antonela Curteza, unul dintre organizatori, reprezentant al Universităţii Tehnica din Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite