Iaşi: Regiunea pe scurt / Chiriile s-au majorat înaintea începerii anului universitar

Aflaţi care sunt cele mai importante subiecte analizate astăzi, în ediţiile regionale din Moldova ale ziarului „Adevărul de Seară”
Botoşani
Locuinţe noi din 2010
Doi dezvoltatori imobiliari au în plan pentru sfârşitul acestui an şi începutul lui 2010 să reînceapă construcţia de locuinţe. „Chiar dacă încă nu am vândut toate apartamentele construite până acum, avem în plan construcţia a trei blocuri la ieşirea din municipiu spre Iaşi. Sperăm ca lucrările să le începem la sfârşitul acestui an”, a spus Sebastian Bojescu, director de investiţii al unei firme din Botoşani ce se ocupă cu construcţia de locuinţe.
Celălalt investitor intenţionează să construiască anul viitor circa 110 apartamente pe strada Războieni şi în zona bazarului. Locuinţele vor avea suprafeţe de până la 75 metri pătraţi, astfel încât să se încadreze în cerinţele proiectului „Prima Casă”. (Răzvan Sauciuc)
Bacău
Protestul maşinilor galbene
Peste o sută de taximetrişti din Bacău au mărşăluit în Bacău, în semn de protest. Taximetriştii, majoritatea persoane fizice autorizate, sunt nemulţumiţi de faptul că trebuie să plătească retroactiv contribuţia la asigurările de sănătate, dar şi de numărul prea mic al locurilor de staţionare. Unii dintre ei au de dat peste 6.000 de lei. (Codrin Pop)
Piatra Neamţ
Mall-ul public, pus la zid de privat
Curioşi să vadă cum arată un complex comercial privat, pietrenii s-au înghesuit în noul mall, uitând de vechiul, inaugurat anul trecut de Primărie. Deschis cu fast şi intenţii de prosperitate, în mall-ul de pe Cuejdi funcţionează acum la nici jumătate din capacitate. Doar 20 de agenţi comerciali îşi mai expun marfa. O parte din spaţiile de aici va fi ocupată de birourile Serviciul de Permise şi Înmatriculări şi cel de Evidenţa Populaţie. (Mădălina Stan)
Suceava
Chiriile s-au majorat înainte de începerea anului universitar
În aşteptarea studenţilor, proprietarii de apartamente au mărit chiriile. Dacă în urmă cu câteva săptămâni o garsonieră mobilată putea fi închiriată şi cu 50 de euro, acum, cu greu, studenţii mai pot găsi una mai ieftină de 100 de euro.
Un apartament cu două camere, nemobilat, situat în centru, poate fi închiriat cu 200 de eur, în schimb, cei care doresc un apartament mobilat şi ieftin, găsesc în Burdujeni, chiria fiind 150 de euro. În căminele Universităţii „Ştefan cel Mare” se pot caza doar 1.000 de studenţi. Aproximativ 5000 vor trebui să-şi închirieze o locuinţă. (Ionuţ Zgîmbău)




















































