Iaşi: Elicopterul SMURD s-a pierdut în ceaţă

0
0

Procurorii militari au dispus neînceperea urmăririi penale în cazul prăbuşirii elicopterului SMURD, soldat cu patru morţi. Anchetatorii au constatat că accidentul s-a produs din cauze pe care piloţii aparatului nu puteau să le prevadă.

Dosarul tragediei din ianuarie 2006, în care şi-au pierdut viaţa patru persoane după ce elicopterul SMURD Iaşi  s-a prăbuşit în zona aeroportului, a fost închis. La cinci ani de la accidentul aviatic, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar au dispus neînceperea urmăririi penale.

Concluzia  anchetatorilor, susţinută de expertizele făcute în acest caz: tragedia s-a produs din cauza „sindromului dezorientării spaţiale“ (întâlnit în special la piloţii de elicopter) de care au fost afectaţi cei doi piloţi. Practic, potrivit specialiştilor, pilotul Valentin Mihai Stănescu (37 de ani) şi copilotul Augustin Popa (30 de ani) nu au mai avut o percepţie corectă asupra poziţiei şi a mişcării apartului, după ce au intrat într-o zonă cu ceaţă.

Citiţi şi:

Iaşi: Poliţiştii de frontieră prinşi la braconaj au scăpat de dosar penal

"Ca urmare a administrării de probe  referitor la prăbuşirea  elicopterului  în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale constatând că piloţii au fost afectaţi de sindromul dezorientării spaţiale ca urmare a intrării într-o zonă cu aer ceţos , situaţie care se circumscrie cazului fortuit", a declarat Irinel Rotariu, prim- procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi. Astfel, ancheta a concluzionat că prăbuşirea elicopterului nu poate fi imputată celor doi piloţi.

Patru morţi în urma tragediei

Anchetatorii au stabilit cu lux de amănunte firul evenimentelor. Astfel, pe 9 ianuarie 2006 pilotul Valentin Mihai Stănescu, copilotul Augustin Popa împreună cu medicul Liliana Puiu (37 de ani) şi asistenta Mioara Haută (30 de ani),au executat un zbor de verificare cu elicopterul SMURD. La câteva minute de la decolare aparatul EC-135P2 s-a prăbuşit în zona Aeroportului. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că elicopterul funcţiona corespunzător, iar condiţiile meteo nu erau de natură să pună în pericol aeronava.  Potrivit anchetatorilor, după ce au intrat într-o zonă cu vizibilitate redusă, pilotul a efectuat un viraj şi a ajuns la 190 de metri înălţime. Atunci Stănescu a avut impresia că aparatul coboară, iar Popa că urcă.

„Practic elicopterul a avut o traiectorie ascensională până când  viteza de înaintare a ajuns la zero, moment în care a început să cadă. Aspect pe care piloţii au încercat să-l compenseze mult prea târziu. Au efectuat manevre de redresare a aparatului, dar era o distanţă foarte mică de sol“,  precizează anchetatorii.

Mai multe - Iaşi

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite